Din primele informatii se pare ca soferul unui TIR nu a observat ca in aceeasi directie se deplasa un atelaj hipo.

În urma impactului caruta a fost pur si simplu imprastiata, iar cele doua persoane aflate in ea au fost aruncate.

La fata locului intervin echipajele Ambulantei, Smurd, pompierii dar si politistii.

ACTUALIZARE IPJ MARAMUREȘ:

Ieri 9 noiembrie, la ora 17.55, pe DN 18 în comuna Rona de Sus, a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea a două persoane.

Din primele cercetări efectuate de poliţiştii Biroului Rutier Sighetu Marmaţiei, s-a stabilit că o autoutilitară cu semiremorcă care circula pe direcţia Vişeu de Sus – Sighetu Marmaţiei, a lovit din spate o căruţă încărcată cu lemne, ce nu era semnalizată corespunzător.

În urma impactului conducătorul vehiculului cu tracţiune animală, un bărbat de 78 de ani din Rona de Sus, a suferit leziuni grave şi a fost transferat la Spitalul Judeţean Baia Mare. Totodată, un alt bărbat de 64 de ani aflat în căruţă a rămas internat la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei.

În momentul producerii accidentului conducătorul autoutilitarei, un bărbat de 42 de ani din Oradea, nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

În cauză continuă cercetările iar la finalizarea lor vor fi dispuse măsurile legale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și