Conform informațiilor noastre obținute pe surse se pare că un tânăr din Poienile Izei s-a urcat la volanul unui autoturism de teren, cu toate că în urmă cu câteva zile permisul de conducere i-ar fi fost suspendat de polițiștii din Rozavlea.

Ironia sorții face ca tocmai pe raza comunei în care ar fi rămas fără permis de conducere teribilistul șofer al mașinii de teren să se angajeze într-o depășire, fără să observe că pe celălalt sens erau parcate două autoturisme. Impactul violent nu a mai putut fi evitat. Cele trei mașini au fost pur și simplu distruse iar tânărul de aproximativ 20 de ani abia a ieșit din mașina de teren pe care o conducea.

Culmea culmilor este și faptul că, așa cum susțin sursele noastre, cele două autoturisme parcate, un Audi A6 și un Renault, erau ale unui polițist din Rozavlea. Și nu orice polițist: tocmai cel care i-ar fi suspendat dreptul de a conduce în urmă cu câteva zile celui care a provocat nenorocirea.

Citește și