Manifestaţiile din Piaţă erau îndreptate împotriva guvernului condus la acea vreme de Frontul Salvării Naţionale şi împotriva preşedintelui Ion Iliescu şi începuseră încă din 22 aprilie 1990, odată cu Fenomenul Piaţa Universităţii.

La manifestaţiile care au debutat la 22 aprilie 1990, au participat intelectuali, studenţi, elevi, funcţionari, dar şi personalităţi culturale şi publice, revendicările demonstranţilor fiind grupate într-o declaraţie care a fost publicată/citită la 26 aprilie 1990. Una dintre principalele revendicări era Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara prin care se cerea ca foştilor activişti comunişti şi foştilor ofiţeri de Securitate să li se interzică dreptul la candidatură pentru trei legislaturi consecutive, se arată în volumul “România 1989-2005. O istorie cronologică” (Stan Stoica, Editura Meronia, 2005).

În intervalul cuprins între 22 aprilie şi 13 iunie, la manifestaţiile din Piaţa Universităţii, cunoscute sub numele de Fenomenul Piaţa Universităţii, s-au strigat lozinci anticomuniste şi anti-guvernamentale precum: “Libertate”, “Timişoara”, “Jos Iliescu”, “Jos comunismul”, “Iliescu nu dezbina ţara”, “Proclamaţia de la Timişoara, lege pentru toată ţara”, “Apel din Timişoara, trezeşte, Doamne, ţara”, “16-22, cine-a tras în noi”, “Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”, “Treziţi-vă, români, aveţi din nou stăpâni”, “Iliescu pentru noi este Ceauşescu II”, “Cine-a tras în noi, 16-22”, “Cine-a tras în noi, după 22” etc, au fost o parte dintre lozincile strigate de protestatari în acea perioadă, conform Raportului Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc din 2010.

La 27 mai 1990, o parte dintre organizaţiile care au coordonat protestele (Grupul Independent pentru Democraţie, Liga Studenţilor) s-au retras din Piaţă, în timp ce altele au rămas, alăturându-li-se celor aflaţi în greva foamei (Consiliul Naţional pentru Alianţa Poporului, Mişcarea Independentă, Asociaţia “16-21” Decembrie), conform volumului “Istoria României în date”.

În dimineaţa zilei de 13 iunie, Poliţia a intervenit în forţă în Piaţa Universităţii, împrăştiindu-i pe manifestanţi şi făcând arestări. Poliţiştilor li s-au alăturat, mai târziu, grupuri de muncitori solidari cu autorităţile statului. Manifestanţii, în mare parte studenţi, au ridicat baricade, reuşind să spargă barajele forţelor de ordine şi să ocupe Televiziunea, instituţie acuzată de deformarea gravă a adevărului şi de dezinformare, notează cronologia “România 1989-2005. O istorie cronologică” (Stan Stoica, Editura Meronia, 2005).

Zilele ce au urmat – 14 şi 15 iunie – au fost marcate de venirea minerilor din Valea Jiului în Bucureşti, pe care preşedintele Ion Iliescu i-a îndemnat să ocupe şi să cureţe Piaţa Univesităţii. Manifestanţii au fost bătuţi de către mineri, fiind devastate Universitatea, Institutul de Arhitectură, sediile unor ziare şi reviste independente (ex: “România Liberă”, “Dreptatea”, “Baricada”) şi a unor partide politice de opoziţie (PNL, PNŢCD). De asemenea, forţele de ordine au recurs la arestări, în timp ce opinia publică internaţională şi lideri din întreaga lume au cerut conducerii de la Bucureşti să pună capăt represiunii din Piaţă.

Înainte de plecarea minerilor din Bucureşti, Ion Iliescu le-a mulţumit acestora pentru “restabilirea ordinii” în Capitală.

La 15 iunie 1990, Comitetul Militar Superior al Ministerului Apărării Naţionale a cerut desfiinţarea Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA), invocând faptul că a făcut jocul unor forţe politice care urmăresc destabilizarea vieţii social-politice, mai scrie sursa citată.

Şedinţa de guvern din 16 iunie 1990, în care a fost examinată derularea evenimentelor violente din 13-15 iunie, s-a finalizat cu difuzarea unui comunicat de presă în care se vorbeşte despre “scenariul destabilizării de stat”, o situaţie limită în care preşedintele ales şi guvernul au cerut intervenţia armată şi sprijinul populaţiei.

Evenimentele din 13-15 iunie au fost dezbătute şi în Parlamentul României, în aceeaşi zi înfiinţându-se o comisie parlamentară de anchetă, se arată în volumul “România. Date şi fapte. 1989-2009”, publicat de Agenţia Naţională de Presă Agerpres în 2010.

La 18 iunie 1990 s-a înfiinţat Comisia parlamentară de anchetă instituită în vederea cercetării evenimentelor petrecute în zilele de 13-15 iunie 1990. Lucrările Comisiei s-au finalizat în ianuarie 1991 şi s-au concretizat în documentul intitulat “Raportul Opoziţiei anticomuniste din comisia parlamentară de anchetă a evenimentelor din 13-15 iunie 1990 (raport finalizat la 15 ianuarie 1991). Opinie separată”.

În septembrie 2010, Asociaţia “21 Decembrie 1989”, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (ICCMER), au publicat “Raportul-Rechizitoriu despre Fratricidul din 13-15 iunie 1990”, în baza documentelor din Dosarul Mineriadei.

Citește tot articolul pe europafm.ro

Citește și

Comentarii