În cele ce urmează vă prezentăm faptele care s-ar fi întâmplat în interiorul complexului băimărean relatate de partea vătămată și de tatăl acestuia. ”Fiul meu a muncit acolo de o lună și ceva. Marți ar fi trebuit să primească salariul, dar nu a fost așa. I s-a spus să meargă astăzi după amiază după bani. A mers, dar a primit doar pumni. M-a sunat și mi-a spus că nu va primi nici astăzi salariul. M-a pus pe speaker și l-ar rugat pe administratorul de acolo să îl plătească așa cum este normal. Am mers acolo și am vorbit foarte calm. Eram împreună cu angajatul meu. El a văzut când l-a tras efectiv într-un birou. Când să ies din curte am văzut două mașini de la firma de securitate că vin în viteză. L-am sunat pe fiul meu și mi-a spus că este sechestrat și că nu îl lasă să plece. Apoi nu mi-a mai răspuns la telefon. Am aflat apoi că i-au luat telefonul și l-au aruncat în apă. Acolo l-au pus în genunchi și l-au lovit.

Am sunat la 112 și am solicitat intervenția lor. Un echipaj a venit și când au ajuns fiul meu era tot acolo. Era plin de sânge și lovituri. Am aflat că și cei de la firma de securitate ar fi sunat la 112 să anunțe existența unui scandal la hotel, dar la 7 minute după ce eu deja am anunțat ce se întâmplă cu fiul meu. Nu se poate așa ceva. Este inadmisibil.

Mâine mergem la medicul legist și la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Plângerea la poliție am făcut-o deja. Ei deja au deschis un dosar penal pentru comiterea a trei infracțiuni. De la sediul poliției am mers la spital pentru că i s-a făcut rău” ne-a declarat Ovidiu Bayza, tatăl tânărului agresat care ar fi muncit ca barman la hotelul băimărean.

Ce spun reprezentanţii firmei de pază

“Am fost solicitaţi de patronul hotelului pentru un scandal. Când am ajuns am fost întâmpinaţi de un individ recalcintrant care înjura şi ameninţa. L-am rugat să înceteze pentru că deranjează clienţii de la piscină şi l-am poftit înăuntru să ne lămurească ce s-a întâmplat exact. Înăuntru, la fel, pe un ton rudicat, ne ameninţa ştiind că se mai află afară cu două persoane. La un moment dat a înjurat-o pe patroana care a intrat puţin înăuntru. După circa 2 minute a fugit în depozit lovind pe unul dintre colegi. A luat o sticlă spartă şi ne-a ameninţat. L-am imobilizat şi am chemat poliţia. Totodată, intrând în depozit a distrus mai multe baxuri cu băuturi ameninţând că distruge totul dacă nu facem ce zice el”, se arată în procesul verbal încheiat de reprezentanţii firmei de pază.

ACTUALIZARE IPJ Maramureș

Aseară, Poliţia municipiului Baia Mare a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că, în incinta unui local de pe strada Mihai Eminescu, are loc un scandal.

La faţa locului, patrula de siguranţă publică a identificat doi bărbaţi: unul de 29 de ani şi altul de 45 de ani, care, pe fondul unor neînţelegeri privind anumite drepturi băneşti, s-au agresat reciproc.

Ambele persoane au făcut plângere şi vor fi cercetate, una sub aspectul comiterii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, purtare abuzivă şi distrugere şi alta pentru amenințare, distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

FOTO - Sechestrat și bătut pentru că și-a cerut banii pentru munca prestată la Hotel Castel Transilvania. Ce spun reprezentanţii firmei de pază

Citește și