În data de 13 octombrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial Poliției de Frontieră Maramureș, în cooperare cu reprezentanți ai I.P.J. Maramureș, au declanșat o acțiune pe linia combaterii traficului de autoturisme furate din străinătate.

Astfel, în jurul orei 13.00, a fost oprit în trafic pentru control, pe raza municipiului Sighetu Marmației, un autoturism marca BMW, model 635D. Mașina era condusă de cetățeanul român R.M., în vârstă de 34 de ani, domiciliat pe raza județului Satu Mare.

Cu ocazia verificării documentelor, polițiștii de frontieră au constatat că mașina este semnalată ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie .

Autoturismul, în valoare de aproximativ 70.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției până la finalizarea cercetărilor, în cauză fiind întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

Citește și

Herodot Grup Sighet