După închiderea ședinței de Consiliu, a avut loc semnarea contractelor PNDL pentru școlile din municipiu cuprinse în proiect pentru a fi reabilitate. La semnarea contractelor au participat Primarul municipiului, Horia Scubli, președintele Consiliul județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea și alte oficialități politice din județ.

În adevăratul stil comunist și ceaușist de tristă amintire, pentru a nu fi sala goală, aceasta a fost umplută de elevi ai Liceului Tehnologic „Marmația”. În sală au mai fost prezenți și directorul liceului Adriana Vescan, directorul adjunct, contabila și mai mulți profesori. Liceul Tehnologic „Marmația” este una dintre școlile din municipiu cuprinse în proiectul de reabilitare finanțat prin PNDL.

Deși Legea Educației interzice expres implicarea elevilor în politică în timpul orelor de curs, directorul școlii nu a ținut cont de prevederile legale în vigoare, scoțând în mod ilegal elevii de la ore și implicându-i într-o activitate politică. Elevii, bine instruiți, s-au prezentat, ca pe vremea lui Ceaușescu, cu pancarte colorate pe care scria „Vă mulțumim!” și alte sloganuri. Elevii au făcut poze cu Primarul și cu oficialitățile politice ale județului, după care au scandat „Mulțumim Primarului!”, „Mulțumim conducerii Consiliului Județean!”, „Mulțumim senatorului Liviu Marian Pop!” etc.

În semn de protest pentru acest display ceaușist ce amintește de anii `80, când elevii erau scoși cu forța la manifestările Partidului Unic, consilierii locali ai PNL și UNPR au părăsit sala, contractele semnându-se doar în prezența consilierilor locali ai PSD și UDMR.

„Este trist că Primarul și unii dintre mai marii politicieni ai județului se agață de imaginea unor copii pentru a-și face imagine politică. Mai trist este că directorul unui liceu își permite să scoată elevii de la orele de curs pentru a-i implica în activități politice. Singurul scop al oricărei școli este EDUCAȚIA, nu să ducă elevii ca pe vremea lui Ceaușescu pentru a aplauda politicieni. Acesta este principalul motiv pentru care atât eu cât și colegul meu consilier Gavrilă Mihali am decis să părăsim sala”, a declarat consilierul local Iuga Nicolae (UNPR) pentru Sighet 247.

„Noi, consilierii locali PNL, considerăm că a fost o lipsă de respect la adresa Consiliului local, având în vedere că ședința de Consiliu a fost programată pentru ora 10, iar la aceasta ședință nu au fost prezenți reprezentanți ai Consiliului județean și alte oficialități ale județului. Considerăm că proiectele de Consiliu local se discută în cadrul ședințelor de consiliu, iar consilierii noștri au fost prezenți și au votat pozitiv proiectele propuse, considerându-le în beneficiul comunității locale. La o jumătate de oră după închiderea ședinței de CL au sosit oficialitățile județului pentru semnarea contractelor de finanțare prin PNDL. Din păcate a urmat un spectacol electoral. Scoaterea elevilor de la ore pentru a participa la acțiuni politice constituie de asemenea un derapaj grav, nu știm cine va răspunde. Din aceste motive am decis să nu fim prezenți în sală în momentul semnării contractelor de finanțare prin PNDL”, a declarat pentru Sighet 247 Daniela Onița-Ivașcu, consilier local și președinte PNL Sighet.

Rămâne de văzut dacă conducerea Inspectoratului Școlar Județean Maramureș sau Ministerul Educației se va autosesiza în acest caz și vor lua măsuri împotriva celor care au încălcat grav Legea Educației, scoțând în mod ilegal elevii de la ore pentru a aplauda pe diverși politicieni în sala de ședințe a Primăriei Sighet.