În ziua de 18 decembrie a.c., polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 10.30, lucrătorii noștri au observat, în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Izvoarele Sucevei, trei persoane care transportau de la linia de frontieră către interiorul țării colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză efectuând somațiile legale prin voce. În acel moment, bărbații au abandonat coletele și au fugit. Astfel, lucrătorii noştri au executat două focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, nereușindu-se reținerea acestora.

Imediat au fost anunțate și autoritățile de frontieră ucrainene în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.

În urma cercetării zonei au fost descoperite trei colete cu țigări care au fost duse la sediul poliției de frontieră, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 2.998 pachete cu țigări, de proveniență Duty Free, în valoare de 35.077 lei.

În aceeași zi, un echipaj din cadrul aceluiaşi sector a descoperit, în apropierea frontierei de stat, 19 colete cu țigări, de proveniență ucraineană, abandonate.

Și în acest caz au fost anunțate autoritățile de frontieră ucrainene în vederea cercetării în comun a evenimentului.

Coletele au fost duse la sediul sectorului unde s-a stabilit că, în total, sunt 9.500 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 111.150 lei.

În ambele cazuri, cantităţile de țigări, au fost ridicate în vederea confiscării, efectuându-se cercetări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Citește și

Comentarii