Borseta plină cu bani îi aparținea unui bărbat de 38 de ani care, cel mai probabil a pierdut-o, vineri, în momentul în care a coborât din mașină, într-o parcare de pe bulevardul Frații Golești din Pitești. Când și-a dat seama că îi lipsește, acesta a mers imediat la poliție să reclame ce s-a întâmplat.

În cauză a fost întocmit iniţial dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de însuşirea bunului găsit.

Poliţiştii au făcut verificări, au analizat imaginile făcute de camerele de supraveghere din zonă şi au făcut publice imaginile în mass-media.

În imagini apăreau trei tinere, iar pe înregistrări se vedea cum una dintre ele ţine o borsetă. La câteva ore după mediatizarea imaginilor, vineri seara, la ora 22, speriate, cele trei tinere au predat borseta la Secţia 4 Poliţie Piteşti.

Fetele au vârste cuprinse între 19 şi 24 de ani. Dacă nu ar fi restituit banii, cele trei s-ar fi ales cu dosar penal.

Citește și