În fapt, un bărbat în vârstă de 50 de ani, aflat la volanul unui TIR a înmatriculat în Maramureș, pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul umed, pe timp de ploaie torenţială, a pierdut controlul volanului. Astfel, s-a izbit de parapetele metalic de pe marginea drumului. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, accidentul soldându-se strict cu pagube materiale.

Însă, din cauza poziţiei în care a rămas TIR-ul pe drum, traficul între Sighişoara şi Târgu Mureş a fost blocat, timp de trei fiind dirijat alternativ pe un singur sens. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Citește și

loading...