Instituția răspunde că lucrurile au stat pe dos: localnicul s-a aruncat în fața autospecialei, iar polițiștii l-au scos de pe carosabil ca să-l protejeze, în așteptarea ambulanței.

De la începutul săptămânii, sătenii din Valea Vișeului, județul Maramureș, chiar pe granița de nord a țării, acuză că un bărbat a fost lovit de mașina Poliției de Frontieră chiar aproape de centrul localității, în zona Poștei din sat.

Oamenii din Valea Vișeului ne-au povestit că mașina l-ar fi lovit pe om luni, în jurul orei 16.00, iar agenții l-au târât, apoi, în șanțul de lângă drum.

„Da, omul era băut, l-am văzut că se clătina, însă nu e normal să te porți așa cu cineva lovit”, au acuzat aceștia, care au adăugat că, „de multe ori, mașina Poliției de Frontieră circulă cu viteză excesivă în sat”.

Poliția de Frontieră: „S-a aruncat pe mașină!”

Poliția de Frontieră a răspuns pentru Libertatea: „Persoana de sex masculin (…) la vederea mașinii s-a aruncat de partea laterală a acesteia și a căzut pe partea carosabilă. Conducătorul auto a intervenit imediat, a verificat starea persoanei, a scos-o de pe partea carosabilă și a solicitat la fața locului o ambulanță și un echipaj din cadrul Secției de Poliție 6 Leordina. Persoana în cauză a fost dusă la Spitalul orașului Vișeu de Sus pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind în afara oricărui pericol”.

„Ambele persoane au fost testate cu aparatul etilotest, conducătorul auto negativ, cealaltă persoană cu o alcoolemie de 0,98 mg/litru alcool pur în aerul expirat”, a precizat Poliția de Frontieră.

ACTUALIZARE 1 – POZIŢIA IPJ MARAMUREŞ

Un pieton de 36 de ani, care mergea pe partea carosabila, in stare de ebrietate, s-a izbit de partea laterala a unui autoturism care circula pe directia Valea Viseului – Bistra. Barbatul a fost ranit si transportat la spital pentru acordarea de ingrijiri medicale. Ambii participanti la trafic au fost testati cu aparatul etilotesc, pietonul avea o concentratie de 0.98mg/l alcool pur in aerul expirat, iar in cazul șoferului rezultatul a fost zero. Se continua cercetarile sub aspectul comiterii infractiunii de vatamare corporala din culpa”, a declarat Florina Meteş pentru vasiledale ro.

ACTUALIZARE 2 – POZITIA SNPR DECUS

„Am urmarit cu deosebit interes articolul dumneavoastra dar am ramas surprins de noul mod de “operare” in intimidarea politistilor de frontiera din zonele cele mai expuse la fenomenul de contrabanda. Ce ati relatat dumneavoastra este doar o secventa din intregul “spectacol” regizat intr-un asa fel incat imaginea Politiei de Frontiera sa fie terfelita de niste indivizi certati cu legea. Cum putem sa punem in discutie comportamentul unei persoane aflate in stare de ebrietate avansata (0.98) si pus pe scandal (vezi si revenirea acestuia la fata locului de dupa eveniment) cu profesionalismul politistiilor de frontiera. Dupa ce persoana s a izbit intentionat de masina Politiei de Frontiera colegul nostru a luat toate masurile legale ce se impun in asemenea cazuri, ba mai mult a incercat sa evite alte evenimente nedorite vazand ca persoana respectiva intentiona sa continue sa puna in pericol circulatia rutiera. Haideti sa scoatem in evidenta munca si profesionalismul politistilor de acolo care isi risca zilnic viata in indeplinirea atributiilor de serviciu si nu un caz izolat in care o persoana cu antecedente medicale acutizate prin consumul de alcool vor sa o transmita!”, a declarat Ion Tomoiaga, presedinte SNPR DECUS, pentru vasiledale.ro.