Alarma s-a dat la ora 19.00 în această seară. Un băimărean în vârstă de aproximativ 30 de ani cutreiera munții din imediata apropiere a municipiului Baia Mare. Era însoțit de doi amici de-al lui. La un moment dat acesta s-a dezechilibra și a căzut în cap, nemaiputându-se deplasa. Au sunat imediat la 112 și au cerut ajutor.

Cum se știa că zona este izolată și greu accesibilă, s-a apelat imediat la parteneriatul dintre ISU Maramureș și Clubul XTREME ADVENTURE Baia Mare. Alături de o autospecială a pompierilor SMURD, au plecat și două mașini off-road ale Clubului XTREME ADVENTURE Baia Mare (Blavenstein Carol, președinte – mașina Land Rover Discovery 2 și George Toma, membru, cu un NISSAN Navara). În sprjin au veni și salvamtoniștii băimăreni.

Autosanitara de intervenție a putut parcurge aproximativ 4 kilometri de drum forestier, apoi paramedicii au urcat în mașinile off-road cu tot echipamentul de prim-ajutor necesar. După alți trei kilometri de urcări abrupte și drum înfundat și rupt, forțele de intervenție au ajuns la biciclistul rănit.

Imediat paramedicii l-au imobilizat deoarece acesta suferise o fractură la nivelul nasului și alte traumatisme la față, cap și gât, apoi l-au urcat într-una din mașinile off-road pe o targă și au pornit spre autosanitara SMURD.

Victima în vârstă de aproximativ 30 de ani este căsătorit și are copii. A profitat de timpul călduros și a ieșit la plimbare prin pădure cu doi amici. La momentul sosirii forțelor de intervenie bărbatul era conștient. Ajuns la echipajul SMURD, acesta l-a transportat la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.

Reprezentanții Clubului XTREME ADVENTURE Baia Mare, în parteneriat cu ISU Maramureș și Salvamont Baia Mare, susțin că vor interveni în ajutorul tuturor celor accidentati în munții sau zone greu accesibile de fiecare dată când va fi nevoie. Totodată aceștia recomandă tuturor iubitorilor plimbărilor de acest gen să fie echipați corespunzător, deoarece acest echipament îți poate salva viața.

Citește și

Herodot Grup Sighet