La fața locului s-au deplasat imediat două autospeciale aparținând Detașamentului de pompieri sigheteni, o ambulanță SMURD și un echipaj al Poliției locale și unul de jandarmi.

Intervenția pompierilor a fost dificilă având în vedere faptul că de la toate geamurile apartamentului ieșea fum dens, iar hidrantul aflat în apropierea blocului nu a funcționat, chiar dacă a fost dat în folosință de curând.

Ulterior la fața locului a mai sosit încă o autospecială a pompierilor pentru a face față stingerii focului. Întreg bloc a fost supus unui risc major, în condițiile în exista riscul ca flăcările care ieșeau pe geamurile apartamentului să aprindă și acoperișul întregului mobil.

Conform declarațiilor pompierilor aflați la fața locului, se pare că incendiul a pornit din dormitorul apartamentului, necunoscându-se încă ce l-a cauzat.

În urma incendiului s-au înregistrat importante pagube materiale, însă din fericire nu s-au înregistrat victime.

Citește și

Herodot Grup Sighet