Vineri, 29 noiembrie a.c., un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vişeu de Sus, aflat în misiune în localitatea Borșa, a oprit pentru control, pe DN 18, un autoturism, marca Audi, înmatriculat în România.

Mașina era condusă de către cetățeanul român Vasile N., în vârstă de 49 de ani, domiciliat pe raza jud. Maramureș.

Cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului, lucrătorii noștri au observat pe bancheta din spate mai multe cutii în care a fost descoperită o cantitate însemnată de materiale pirotehnice, fără documente legale.

În urma inventarierii cutiilor, s-a constatat că acestea conțin 29.500 petarde, în valoare de 2.000 lei.

Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării urmând a fi predate către IPJ Maramureș - Serviciul arme, explozivi și substanțe periculoase.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului de comercializare a articolelor pirotehnice.