Specialiștii Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență au reluat astăzi căutările în zonă și au primit întăriri din partea Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bihor. Care s-au dovedit eficiente, fiind identificat cadavrul micuțului.

Copilul a mers alături de alți prieteni, minori, pe marginea râului Someș, în apropierea Podului Tehnologic. Potrivit informațiilor PresaSM, copiii au spus că doar au vrut să stea pe malul apei, când unul dintre ei s-a dezechilibrat, călcând pe o piatră și a căzut în apă. Niciunul dintre cei prezenți nu știau să înoate și au alertat autoritățile atunci când prietenul lor a fost luat de curenții de apă.

Polițiștii iau în considerare și posibilitatea ca minorul să fi intrat intenționat în apă și să fi încercat să înoate, cu toate că nu știa. Și asta pentru că și-a lăsat toate hainele și pantofii pe malul apei. Victima ar fi încercat să intre în apă acolo unde aceasta era cea mai puțin adâncă, în zona unor pietre. Din nefericire, totul s-a lăsat cu o mare dramă.



Citește și