În urma impactului violent una dintre mașini au fost aruncat-o pe trotuar și s-a oprit direct într-un stâlp.

Conform autorităților patru persoane au suferit leziuni corporale, două fiind încarcerate. Două dintre victime sunt pietoni care stăteau la semafor. O victimă este inconștientă și s-a trecut la manevrele de resuscitare.

Intervin trei echipaje ale ambulanței, un EPA SMURD și echipajele de descarcerare.

Echipajele medicale SMURD și Ambulanșță sunt în drum spre locul accidentului.

Conform ISU Maramureș sunt 7 persoane implicate în accident din care una refuză transportul la spital. O persoană, se pare pieton, este în continuare inconștientă. Se lucrează pentru descarcerarea celor două persoane prinstre într-una din mașinile distruse.

IPJ Maramureş

Un accident rutier soldat cu ranirea a 5 persoane s-a produs la intersecția bulevardului București cu strada Culturii din Baia Mare. Primele date au relevat ca șoferul unui autoturism nu a respectat culoarea semaforului, a forțat intrarea în intersecție și a intrat în coliziune cu alt autoturism.Unul dintre autoturisme a fost proiectat pe trotuar unde a accidentat trei persoane. În acest moment traficul este blocat în acea zonă. Polițiștii desfășoară verificări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Citește și

loading...