Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 17, în localitatea Cociu, județul Bistrița-Năsăud, s-a produs o coliziune între trei autoturisme, ca urmare a neacordării de prioritate, scrie Mediafax.

În urma impactului, o persoană a suferit leziuni grave

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, numărul total al răniților este de nouă. Victima rănită grav a fost găsită inconștientă, ulterior în cazul ei fiind declarat decesul. Alte şapte persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. În accidentul rutier a fost implicat și un copil, dar este în afara oricărui pericol.

De precizat că unul dintre autoturisme este înmatriculat în Maramureş.

"La locul accidentului au fost redirecţionate mai multe echipaje din cadrul ISU Bistriţa-Năsăud, cu echipaje de descarcerare, echipaje de acordare prim-ajutor, dar şi echipajul de Terapie Intensivă-mobilă SMURD, echipaje de la serviciul judeţean de ambulanţă şi inclusiv elicopterul SMURD. În total, în urma accidentului rutier au rezultat nouă victime, dintre care şapte au necesitat îngrijiri medicale. Din păcate, o femeie în vârstă de aproximativ 54 de ani a fost găsită în stop cardio-respirator, iar în ciuda eforturilor echipajelor medicale, organismul femeii nu a răspuns manevrelor aplicate, astfel că medicul a fost nevoit să declare decesul", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistriţa-Năsăud, cpt. Marius Rus

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și