A doua zi de Paști, după amiază, mai mulți cetățeni au sesizat Poliția Locală Baia Mare despre faptul că în părculețul din zona Gării CFR doi bărbați fac scandal și consumă băuturi alcoolice.

Ajunși la fața locului echipajul Poliției Locale Baia Mare a intenționat să îi legitimeze, însă indivizii au refuzat. Ba mai mult, au devenit agresivi și au vrut să îi lovească pe agenți. Unul dintre ei chiar a fost agresat de unul dintre suspecți.

În cele din urmă polițiștii locali au reușit să îi încătușeze pe cei doi suspecți și i-au dus la sediul Poliției Municipiului Baia Mare pentru identificare și audieri.

Polițistul agresat urmează să se prezinte la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare pentru a primi îngrijiri medicale.

Cazul a fost preluat de Poliția Națională, urmând să dispună măsurile legale. Din câte știm noi este foarte posibil să se deschidă dosar de urmărire penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de ultraj și tulburarea liniștii și ordinii publice.

Citește și