Pe această cale și Redacția ZiarMM.ro aplaudă și felicită toate cadrele medicale, dar și structurile MAI, DSP Maramureș precum și Prefectura Maramureș pentru curaj, implicare și dăruirea pe care o au pentru cetățeni, pentru siguranța sănătății noastre, a tuturor, scrie ZiarMM.ro

CJSU Maramureș: ”Suntem permanent alături de voi, cu gândul și sufletul, medici, asistenți, paramedici, infirmieri, oameni deosebiți, dedicați, pasionați și vocaționali. Cuvintele cu privire la calitatea actului medical, a profesionalismului dumneavoastră, sunt în această perioadă insuficiente pentru a descrie o activitate medicală desfășurată pentru alinarea suferințelor și în folosul semenilor. Sunteți din nou cu dăruire și competență în prima linie și în sprijinul celor care au probleme de sănătate, datorită COVID-19.

În aceste zile noțiunea cuvintelor MULȚUMESC și DEOSEBIT trebuie revăzută și reinventată. Vă asigurăm de RESPECT, de cele mai alese și frumoase gânduri de bine, de admirație pentru dumneavoastră, stimate cadre medicale care ați ales o nobilă și complexă profesie din pasiune și din iubire pentru oameni, din dorința de a le face și de a-i face bine. Cu onoare, respect și credință!”

Citește și

loading...