În data de 19 februarie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Halemu – județul Satu Mare, aflați în misiune de supraveghere a frontierei de stat, au observat, pe direcția localitpții Porumbești, un aparat de zbor de mici dimensiuni (dronă), care transporta un colet. În urma cercetării zonei, polițiștii de frontieră au depistat, în apropierea localității, la aproximativ 2 km de frontiera cu statul vecin, două persoane care au preluat un colet învelit în folie neagră și l-au încărcat într-un autoturism.

În cel mai scurt timp au fost anunțate despre acest eveniment autoritățile de frontieră din Ucraina, în vederea cercetării în comun a cazului.

Persoanele, autoturismul și coletul au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii țigărilor, a rezultat cantitatea de 500 pachete cu țigări provenite din magazine de tip duty free, în valoare de 5.850 lei.

Autoturismul – în valoare de 35.000 lei – și țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, sub îndrumarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet