Potrivit IPJ Satu Mare, un autoturism condus de un bărbat de 30 din județul Bihor, care se deplasa pe strada Ady Endre, a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de o femeie de 43 de ani din Satu Mare.

In urma impactului, autoturismul condus de bihorean a intrat într-o clădire aflată la intersecția străzii Ady Endre cu Ștefan cel Mare, unde a rănit o persoană de 60 de ani din Satu Mare, spun polițiștii sătmăreni.

Femeia a avut nevoie de intervenția pompierilor sătmăreni pentru a fi descarcerată.

La fața locului au intervenit 4 echipaje de pompieri cu o autospecială de descarcerare, una de stingere cu apă și spumă și 2 ambulanță SMURD (terapie intensiva mobilă și echipaj de prim ajutor).

Ulterior, femeia a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportată în stare conștiență și cooperantă la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare pentru continuarea investigațiilor medicale. Câteva ore mai târziu, ea a intrat în stop cardio-respirator și a murit la spital.

În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat că cei doi conducători auto nu au consumat alcool. Cercetarile sunt în desfășurare pentru a se stabili fondul producerii evenimentului rutier.

Citește și

loading...