În data de 30 octombrie a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 10.00, la circa 50 m față de frontieră pe direcția localității Bilca, un echipaj al poliției de frontieră a acționat pentru reținerea unui autoturism de teren marca Mitsubishi Shogun, înmatriculat în Marea Bridanie, despre care existau date că este implicat în contrabanda cu țigări.

Polițiștii de frontieră au efectuat somațiile legale prin voce, însă din cauza paptului că că șoferul nu a oprit, au tras mai multe focuri de avertisment cu armamentul din dotare, cu respectarea prevederilor legale.

Nici de această dată șoferul nu s-a supus somațiilor oamenilor legii, a abandonat autoturismul și a fugit pe teritoriul ucrainean.

Imediat, au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.

La fața locului, în autoturism și în afara acestuia au fost descoperite mai multe colete cu țigări care au fost transportate la sediul instituției, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 6.000 pachete cu țigări, de proveniență extracomunitară.

Țigările în valoare de 70.200 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul de teren în valoare de 7.000 lei a fost indisponibilizat la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă, iar în continuare se fac cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontiera Brodina, au descoperit, în data de 30 10.2021, în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității de frontieră Straja, un colet colete cu țigări de proveniență ucraineană.

S-a trecut la monitorizarea zonei, iar în cel mai scurt timp, au fost înștiințate și autoritățile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.

În continuare, coletul a fost transportat la sediul sectorului, unde în urma invetarierii coletelor, a rezultat cantitatea de 500 pachete țigări, în valoare de 5.850 lei.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet