La această activitate au participat conducerea inspectoratului, poliţişti de frontieră cu funcţii de conducere din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației şi în sistem de videoconferință şefii structurilor subordonate din județele Maramureș, Satu Mare și Suceava.

Cu această ocazie, inspectorul șef al ITPF Sighetu Marmației, domnul comisar șef de poliție Coman Florin a prezentat principalele realizări din domeniile de activitate.

Anul 2020 a reprezentat pentru personalul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei o perioadă în care s-au continuat eforturile pentru îndeplinirea atribuţiilor la toate nivelurile şi pentru realizarea standardelor de calitate în domeniile ce revin Poliţiei de Frontieră Române – controlul şi supravegherea frontierei de stat şi cooperarea poliţienească.

Situația operativă la frontiera de stat, din zona de responsabilitate a I.T.P.F. Sighetu Marmației, a fost caracterizată prin prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere, în mod special a activităţii de contrabandă cu ţigări, trafic cu autovehicule furate din străinătate şi migraţie ilegală.

Valori de trafic

În anul 2020, prin punctele de trecere a frontierei din cadrul inspectoratului, în zona de competenţă a judeţelor Satu Mare, Maramureş și Suceava, s-a înregistrat un trafic de peste 3.350.000 persoane (7.400.000 în anul 2019), din care 2.400.000 cetăţeni din state UE şi 950.000 persoane din state non-UE care au tranzitat frontiera, atât pe sensul de intrare, cât şi pe sensul de ieşire în/din ţară. De asemenea, în aceeaşi perioadă au tranzitat frontiera peste 1.300.000 mijloace de transport.

Scăderea traficului din punctele de trecere a frontierei, în comparație cu anul 2019, se datorează măsurilor restrictive impuse pe perioada stării de urgență și a stării de alertă în vederea prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei cu SARS-CoV-2.

Fapte ilegale

În anul 2020, polițiștii de frontieră au întocmit 913 dosare penale (Satu Mare – 304, Maramureş – 251, Suceava - 358) sub aspectul săvârșirii a 1.610 infracţiuni de către 1.363 persoane.

Pe linia activităţii de cercetare penală în dosarele instrumentate la nivelul inspectoratului au fost destructurate 3 grupări infracționale organizate, iar 16 persoane au primit arest preventiv.

Au fost aplicate 711 sancţiuni contravenţionale în valoare de 280.000 lei.

Bunuri confiscate

Valoarea totală a bunurilor confiscate în cursul anului 2020 a fost de peste 54.300.000 lei - aproximativ 11.313.000 euro.

Situaţia detaliată pe judeţe a bunurilor confiscate se prezintă astfel:

Satu Mare – 3.100.000 lei;
Maramureș – 11.700.000 lei;
Suceava – 39.500.000 lei.

Situaţia bunurilor confiscate sau indisponibilizate de către poliţiştii de frontieră în cadrul misiunilor de supraveghere şi control a frontierei de stat, se prezintă astfel:

- 2.730.000 pachete ţigarete (5.463 baxuri)
- 137 autovehicule (din contrabandă şi din traficul cu autoturisme furate)
- 250 kg chihlimbar
- 453 bucăți articole electronice, electrice și IT
- 13.525 produse cosmetice
- 2.312 bucăţi articole vestimentare

Migraţia ilegală

Pe linia migraţiei ilegale au fost intensificate măsurile de supraveghere şi control la frontiera de stat, care au dus la descurajarea eventualelor grupuri de migranţi care intenţionau să treacă ilegal frontiera.

La nivelul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, pe această linie de muncă, au fost desfăşurate 109 acţiuni proprii şi în comun cu structurile teritoriale ale Inspectoratului pentru Imigrări de pe raza judeţelor Satu Mare, Maramureş şi Suceava.

În urma acestor acţiuni s-au înregistrat 67 dosare de migraţie ilegală în care au fost implicaţi 397 cetăţeni străini cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei. Totodată, în urma acţiunilor desfăşurate au fost reţinuţi şi cercetaţi 15 traficanţi (5 Ucraina, 8 România, 1 Turcia şi 1 Germania) cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

Un caz semnificativ a avut loc în data de 29 iunie 2020, când poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Carei, în cooperare cu lucrători de la S.T.P.F. Satu Mare – I.T.P.F. Sighetu Marmației, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în zona de competență. Astfel, în jurul orei 01.00, colegii noștri au oprit pentru control, pe comunicația Horea - Scărișoara Nouă, la aproximativ 200 m de linia de frontieră, două microbuze de transport marfă conduse de doi cetățeni români, domiciliaţi pe raza judeţelor Timiş şi Gorj, ambele vehicule fiind înmatriculate în România.

Din primele verificări, s-a constatat că în compartimentele de transport marfă ale celor două microbuze se aflau ascunşi 33 de cetățeni străini. Întrucât persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, au fost transportate la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că grupul era format din 31 de bărbați și două femei, din care 23 erau cetăţeni din Siria, 9 din Somalia și unul din Libia, având vârste cuprinse între 16 și 40 de ani. La cercetări, cetăţenii străini au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontieră în Ungaria, pe jos, cu intenţia de a ajunge în Germania, respectiv în Austria.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini. Aceștia au fost evaluați din punct de vedere medical de către lucrătorii DSP Satu Mare și ulterior au fost predați Biroului de Imigrări Satu Mare.

Cei doi șoferi români, în vârstă de 22, respectiv 23 de ani sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranți. Cele două autoutilitare, în valoare de 45.000 de lei, folosite la transportul persoanelor, au fost indisponibilizate la sediul Poliției de Frontieră în vederea continuării cercetărilor.

Un alt caz semnificativ s-a înregistrat în data de 18 septembrie 2020, când poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sarasău, județul Maramureș, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în zona de competență. Astfel, în jurul orei 16.00, colegii noștri au observat, pe direcția localității Săpânța, mai multe persoane care au trecut prin albia râului Tisa, din Ucraina în România.

În momentul în care polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora, persoanele au urcat într-un microbuz care a demarat în trombă spre localitatea Remeți. Alte două persoane, vorbitoare de limba ucraineană, au fost reținute chiar la fața locului.

În continuare, polițiștii de frontieră au pornit în urmărirea mijlocului de transport și au reușit oprirea acestuia în localitatea Teceu Mic. Mașina, un Mercedes Vito înmatriculat în România, era condusă de către un cetățean ucrainean în vârstă de 40 de ani. În interiorul acesteia se aflau patru cetățeni indieni, cu vârste cuprinse între 24 și 30 de ani.

În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că cele patru persoane au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, prin apa râului Tisa. Totodată, s-a stabilit că cetățenii ucraineni erau călăuzele celor patru cetățeni indieni.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii indieni. În cadrul unei întrevederi de frontieră, în cursul zilei de sâmbătă, 19 septembrie 2020, cei patru cetățeni indieni au fost preluați de autoritățile de frontieră ucrainene în baza acordului de readmisie dintre cele două state.

De asemenea, cei trei cetățeni ucraineni sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranți, iar judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș a admis propunerea procurorului de caz, cei trei ucraineni fiind arestați preventiv.

Contrabanda continuă să reprezinte principalul fenomen infracţional care se manifestă la frontiera cu Ucraina.

În anul 2020, pe linia combaterii contrabandei, poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au înregistrat 311 dosare penale, fiind implicate 207 persoane, sub aspectul săvârşirii a 400 infracţiuni.

Totodată, au fost executate 14 percheziţii domiciliare în cadrul unor acţiuni de combatere a contrabandei cu ţigări și au fost puse în executare 27 de ordonanțe de punere sub sechestru asigurator. Valoarea bunurilor puse sub sechestru se ridică la suma de 3.500.000 lei.

A fost descoperită şi ridicată în vederea confiscării cantitatea de aproximativ 2.730.000 pachete ţigări (5.463 baxuri) de provenienţă ucraineană, în valoare totală de 31.640.000 lei (Satu Mare – 155.000 pachete țigări, Maramureș – 608.000 pachete țigări și Suceava – 1.967.000 pachete țigări).

În această zonă sunt descoperite aproape zilnic persoane care încearcă să traverseze frontiera transportând ţigări de contrabandă, deseori poliţiştii de frontieră fiind nevoiţi să folosească armamentul din dotare pentru reţinerea lor, în conformitate cu prevederile legii, deoarece nu se supun somaţiilor legale. În anul 2020, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației s-au înregistrat 111 evenimente de frontieră în care polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare.

Cazuri semnificative

În data de 9 iulie 2020 au fost desfăşurate 34 de percheziţii domiciliare la membrii grupurilor, în mai multe locaţii de pe raza judeţului Suceava, la care au participat poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, lucrători din cadrul BCCO Suceava şi Iaşi şi jandarmi din cadrul Grupărilor Mobile de Jandarmi Suceava şi Botoşani.

În perioada monitorizării activităţii infracţionale, poliţiştii de frontieră au descoperit şi reţinut în vederea confiscării aproximativ 40.000 de pachete de ţigări de contrabandă, de provenienţă extracomunitară.

În urma unor activităţi informativ-operative desfăşurate în perioada septembrie 2019 - iulie 2020, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Suceava, în cooperare cu Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul IPJ Suceava şi Iaşi, au derulat acţiuni specifice pentru documentarea activităţii infracţionale a unor grupuri infracţionale ce desfăşurau activităţi ilicite în sfera contrabandei cu ţigări din spaţiul extracomunitar.

În fapt, din actele administrate în cauză, au rezultat indicii privind existenţa şi funcţionarea a trei grupuri infracţionale care acţionau în mod constant pe raza judeţului Suceava, în scopul introducerii ilegale de ţigarete în România, peste linia de frontieră, pe raza localităţii Costileva, comuna Ulma.

La cele trei grupuri, formate pe structuri familiale, au aderat mai mulţi cetăţeni ucraineni, coordonaţi de o singură persoană. Aceasta din urmă avea rolul de a procura ţigaretele şi de a coordona şi desfăşura activitatea de introducere a acestora în ţară. După introducerea ţigaretelor în ţară, o parte din membrii celor trei grupuri le preluau din zona de frontieră şi le transportau la depozite aflate pe raza localităţii Costileva, în timp ce alţi membri supravegheau zona de frontieră şi căile de comunicaţii din zonă.

În urma desfăşurării de activităţi specifice de monitorizare judiciară şi realizării de capturi intermediare, a fost confiscată cantitatea de aproximativ 40.000 de pachete cu ţigări, diferite mărci.

Activitatea de documentare a fost încheiată în data de 9 iulie 2020, când au fost desfăşurate 34 de percheziţii domiciliare la membrii grupurilor, în mai multe locaţii de pe raza judeţului Suceava, fiind audiate un număr de 22 de persoane.

În urma percheziţiilor desfăşurate au fost descoperite şi ridicate/indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor 60 de baxuri cu ţigarete de diferite mărci, importante sume de bani în lei şi valută, precum şi mai multe autoturisme.

În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat şi contrabandă în formă agravantă.

Cercetările continuă, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava, în vederea documentării întregii arii infracţionale şi a recuperării prejudiciului.

Suportul de Specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

În data de 15 noiembrie 2020, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Negrești Oaș au desfășurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 12.00, colegii noștri au observat, pe direcția localității Bixad, două persoane (un bărbat și o femeie) care încărcau colete învelite în folie neagră dintr-un adăpost de animale într-o autoutilitară.

În momentul în care au fost surprinși de către polițiști de frontieră, cei doi încărcaseră deja douăzeci si cinci de colete în mașină, iar celelalte unsprezece se aflau în adăpostul de animale.

În scurt timp au fost informate și autoritățile ucrainene despre evenimentul de frontieră.

Cele două persoane - femeia, în vârstă de 52 de ani din județul Satu Mare și bărbatul, în vârstă de 29 de ani din Maramureș - precum și mașina împreună cu cele 36 de colete găsite la fața locului au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări. În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 23.100 de pachete cu țigări, provenite din magazine de tip Duty Free, a căror valoare se ridică la peste 270.000 lei.

Mijlocul de transport, în valoare de 1.500 lei, a fost reținut pentru continuarea verificărilor, iar în cauză se fac cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în săvârșirea infracțiunilor de contrabandă.

În data de 26.07.2020, în jurul orei 07.00, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș, aflați în misiune pe raza municipiului Sighetu Marmației, au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea în trafic a unui microbuz marca Ford Transit, înmatriculat în România, despre care aveau informații că este implicat în contrabanda cu țigări.

Deoarece șoferul nu a oprit la semnalele colegilor, polițiștii de frontieră au pornit în urmărirea autovehiculului. La un moment dat, șoferul microbuzului a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe partea carosabilă și a intrat într-un stâlp de înaltă tensiune, aflat pe marginea drumului. Cu toate acestea, după impact, acesta a coborât din mașină și a încercat să fugă de la fața locului, dar a fost reținut de polițiștii de frontieră. Pentru că acuza dureri, colegii noștri au solicitat, prin apel la 112, prezența unui echipaj medical la fața locului, bărbatul fiind transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmației pentru investigații, fiind in afara oricarui pericol. Pentru că în interiorul microbuzului au fost observate mai multe colete cu țigări, polițiștii de frontieră au transportat mașina la sediul S.T.P.F. Maramureș pentru cercetări. În urma inventarierii coletelor, a rezultat cantitatea de 41.486 pachete de țigări, de diferite mărci, în valoare de 485.386 lei.

În cauză se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă.

Pe linia traficului internaţional cu autoturisme furate au fost executate în zona de competenţă 15 acţiuni, atât independent, cât şi împreună cu structurile de cooperare.

Astfel, în anul 2020, au fost descoperite pe comunicaţii şi în punctele de frontieră 30 de autovehicule semnalate ca fiind furate din străinătate sau căutate de autorităţi, a căror valoare depăşeşte suma de 2.770.000 lei.

Ca urmare a activităţii desfăşurate au fost înregistrate 29 dosare penale, pentru săvârşirea a 30 infracţiuni de către 30 persoane, cetăţeni români şi străini.

Un caz semnificativ s-a înregistrat 15 august 2020, când în jurul orei 21.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetatean polonez, în vârstă de 49 de ani.

Acesta conducea un autoturism marca Mercedes Benz, an fabricaţie 2018, pe care erau aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare specifice Poloniei.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au constatat faptul că autoturismul în cauză figurează ca fiind ,,bun căutat pentru confiscare în cadrul unei proceduri judiciare”, alertă introdusă de autoritățile din Polonia, în data de 26 iunie 2020.

Autoturismul Mercedes Benz, în valoare de 418.300 de lei (peste 87.000 de euro), a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar în cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Un alt caz s-a înregistrat în data de 12 noiembrie 2020, când polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava – I.T.P.F. Sighetu Marmației cu sprijinul colegilor de la I.T.P.F. Iași au declanșat o acțiune pe linia combaterii traficului de autoturisme furate din străinătate.

Astfel, în jurul orei 21.00, la un imobil de pe raza localității Marginea, județul Suceava a fost identificat un autoturism marca Tesla, înmatriculat în Norvegia.

Polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în bazele de date, în urma cărora au constatat faptul că autoturismul în cauză figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Norvegia.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 250.000 de lei (52.000 de euro), a fost transportat și indisponibilizat la sediul instituției, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Pe această linie de muncă au fost înregistrate 6 dosare penale pentru săvârşirea a 9 infracţiuni, în care au fost implicate 8 persoane. Totodată, au fost descoperite şi ridicate 7 arme, majoritatea neletale, și mai multe tipuri de muniție.

În anul 2020 au fost înregistrate 26 dosare penale pe linia combaterii traficului cu substanţe interzise, cu 47 persoane cercetate. Totodată, au fost descoperite: 315 grame şi 47 pastile canabis, 37 grame amfetamină, 120 pastile - produse psihotrope și diferite cantitați mai mici de hașis, marijuana și alte stupefiante.

Un caz semnificativ s-a înregistrat în data de 24 iunie 2020, când în jurul orei 12.20, un echipaj mobil din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit pentru control pe raza localității Sighetu Marmației, un autoturism marca Audi A4, înmatriculat în România.

Autoturismul era condus de un cetățean român, în vârstă de 20 de ani, din județul Maramureș, iar în urma verificărilor efectuate asupra mijlocului de transport a fost descoperită, sub capotă, în compartimentul filtrului de habitaclu, o pungă cu 17 bile învelite în folie de aluminiu ce conțineau o substanță vegetală, de culoare verde oliv, posibil canabis.

Pe timpul cercetărilor, tot pe raza localității Sighetu Marmației, lucrătorii noștri au identificat încă o persoană în vârstă de 53 de ani, în timp ce ieșea din scara unui bloc, având asupra sa un borcan care conținea 44 de bile, ambalate la fel și care conțineau aceeași substanță.

S-a luat măsura conducerii celor doi maramureșeni, tata și fiu, împreună cu autoturismul Audi A4 și marfa descoperită, la sediul Poliției de Frontieră în vederea continuării cercetărilor.

Substanța descoperită a fost inventariată și expertizată de către un laborator de specialitate, iar la final a rezultat cantitatea de 155,3 grame de canabis.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținere de droguri de risc, trafic de droguri de risc și conducere sub influența substanțelor psihotrope, toate in formă continuată.

Totodată, autoturismul în cauză în valoare de 20.000 de lei a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră, iar cercetările sunt efectuate de către DIICOT – Biroul Teritorial Maramureș.

Cooperarea instituţională

La nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei s-a pus accent pe colaborarea cu autorităţile de frontieră din ţările vecine, sens în care în anul 2020 au avut loc 16 şedinţe şi 155 întrevederi de frontieră cu autorităţile de frontieră ale Ucrainei şi s-au desfăşurat 44 misiuni în comun pentru supravegherea frontierei de stat.

Corespondenţa dintre Inspectoratul Teritorial şi Detaşamentele de Grăniceri Mukacevo şi Cernăuţi s-a transmis în ambele sensuri prin Punctul de Contact Porubne şi prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmaţiei – Solotvino.

Activităţi similare s-au derulat şi la frontiera cu Ungaria, în anul 2020 au avut loc 11 de şedinţe şi 81 întrevederi de frontieră, respectiv s-au desfăşurat 28 de misiuni în comun cu poliţia ungară pentru supravegherea frontierei de stat.

Concluzii

Contrabanda cu produse accizabile, îndeosebi tutun şi ţigări de provenienţă ucraineană, reprezintă principala forma de manifestare a infracţionalităţii transfrontaliere la graniţa cu Ucraina, rezultatele obţinute reflectând eforturile depuse de poliţiştii de frontieră pentru desfăşurarea în bune condiţii a misiunilor specifice, atât pe linia supravegherii şi controlului trecerii frontierei de stat, cât şi pe linia combaterii criminalităţii transfrontaliere.

Obiective propuse în anul 2021

Executarea de misiuni și acțiuni tip, altele decât cele planificate, pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și infracționalității transfrontaliere, executate în baza analizelor de risc

Creşterea capacităţii operaţionale la nivelul inspectoratului teritorial și asigurarea unui dispozitiv de control eficient, flexibil şi dinamic prin utilizarea judicioasă şi la capacitate maximă a forţelor, mijloacelor tehnice şi a câinilor de serviciu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet