Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie, luni dimineaţă, după un accident soldat cu 13 răniţi şi un decedat, produs pe autostrada A1, înainte de Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a declarat, pentru AGERPRES, că un microbuz cu numere de Cehia, care se îndrepta spre graniţă, a intrat într-un TIR care staţiona în coloană la doi kilometri de frontieră.

În microbuz se aflau 17 pasageri ucraineni, iar ISU a constatat că 14 dintre aceştia au suferit răni. Una dintre persoanele aflate în microbuz a decedat.

Mai multe unităţi SMURD şi ambulanţe s-au deplasat pentru a prelua răniţii. Sensul de mers spre Nădlac al autostrăzii, chiar înainte de trecerea frontierei, este blocat luni dimineaţă.

Victimele au fost preluate şi transportate la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

"Dintre cele 17 persoane care au fost în microbuz, o persoană este decedată, iar trei persoane au traumatisme grave. Celelalte persoane nu au răni care să le pună vieţile în pericol", a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleşca.

Poliţiştii fac cercetări la locul accidentului pentru a stabili împrejurările exacte ale producerii coliziunii dintre microbuz şi TIR.

Citește și

Comentarii