Polițiștii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Maramureș au declanșat, ieri, 21.10.2021, o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, pe raza localității de frontieră Rona de Sus, județul Maramureș.

Astfel, în jurul orei 11.30, polițiștii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea la control a unui autoturism de teren înmatriculat în străinătate, însă șoferul a nu a oprit, a virat pe o stradă secundară din localitate, continându-și deplasarea în mare viteză.

S-a pornit în urmărirea mijlocului de transport, iar dupa un timp, acesta a fost descoperit abandonat într-o pădure din apropiere, în interior observându-se colete cu țigări.

S-a monitorizat zona, concomitent cu dispunerea unor măsuri în vederea identificării și reținerii șoferului, iar în urma inventarierii coletelor din mașină a rezultat cantitatea de 11.992 pachete cu țigări, în valoare de aproximativ 140.300 lei.

Și în acest caz se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.

* * * * * * *

În data de 21 octombrie a.c. la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina a fost observat în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Straja, un grup de persoane care transporta mai multe colete voluminoase.

Poliţiştii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză efectuând somațiile legale prin voce, însă persoanele au abandonat coletele cu ţigări şi au fugit spre teritoriul statului ucrainean.

Pe timpul acțiunii, deoarece cei în cauză nu s-au supus somațiilor, polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase trei focuri de avertisment în plan vertical cu respectarea prevederilor legale.

Imediat au fost informate autoritățile de frontieră ale Ucrainei, concomitent cu dispunerea unor măsuri de cercetare a zonei.

Astfel, au fost descoperite mai multe colete voluminoase care conțineau cantitatea totala de 7.790 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 91.143 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în formă agravantă, la final urmând a fi luate toate măsurile legale ce se impun.

În dimineaţa zilei de 22 octombrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontiera Brodina au descoperit, în apropierea graniţei, pe direcția localității de frontieră Lupcina, patru colete cu țigări de proveniență Duty-Free, în urma inventarierii rezultând cantitatea de 1.980 pachete țigări, în valoare de 23.166 lei.

Si în acest caz au fost înștiințate autoritățile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului şi documentarea întregii activități infracționale.

* * * * * * * * *

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma unor acțiuni specifice pe linia combaterii contrabandei cu țigări, 26.308 pachete cu țigări, în valoare de aproximativ 308.000 lei..

În data de 21 octombrie a.c., la nivelul Serviciului Poliției de Frontieră Suceava, s-a desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 15.40, colegii noștri au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Bilca, o persoană care se deplasa spre interiorul țării şi încerca să transporte cu ajutorul unei roabe improvizate, mai multe colete voluminoase.

Imediat, s-a acționat pentru oprirea persoanei în cauză, un cetăţean român, în vârstă de 40 de ani, domiciliat pe raza localităţii Bilca.

La fața locului, polițiștii de frontieră au descoperit mai multe colete care conțineau cantitatea de 4.546 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 53.188 lei.

Totodată, au fost anunțate autoritățile de frontieră din Ucraina despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, în cauză fiind întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă și trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet