În data de 03 octombrie a.c., în jurul orei 09.00 în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, jud. Suceava, s-a prezentat la control, pe sensul de ieșire din România, pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean sârb, în vârstă de 42 de ani, la volanul unei autorulote marca Fiat Ducato, an fabricație 2021, cu număr de înmatriculare specific Sloveniei. În autorulotă se mai afla în calitate de pasager, tot un cetățean sârb, în vârstă de 60 de ani.

Cei doi cetățeni sârbi au declarat polițiștilor de frontieră că se deplasează în Ucraina, în orașul Odessa, în scop turistic.

Cu ocazia formalităților de frontieră specifice, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare cu privire la procură, dar și în bazele de date, ocazie cu care au constatat că procura prezintă suspiciuni cu privire la autenticitate, iar autovehiculul este bun căutat pentru confiscare, alerta fiind introdusă, în aceeași zi, adică în 03.10.2021 de autoritățile din Slovenia.

În urma verificărilor efectuate, dar și a cooperării internaționale cu autoritățile din Slovenia, s-a constatat că șoferul sârb a închiriat autorulota cu o carte de identitate croată falsă pentru a se plimba cu aceasta prin toată Europa, ulterior și-a făcut rost și de o procură falsă pentru a ieși din spațiul UE, document care a trezit suspiciuni polițiștilor de frontieră din P.T.F. Siret.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, autorulota în valoare de 294.000 lei a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, iar în continuare se efecteazî cercetări pentru documentarea întregii activități infracționale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet