Toate străzile din municipiul Baia Mare au fost acoperite de ape în urma ploii torențiale căzute în urmă cu puțin timp.

Pe strada Victor Babeș curțile oamenilor, garajele și beciurile au fost inundate după ce șuvoaiele venite de pe dealuri nu au mai putut fi preluate de sistemul de canalizare.
Spre exemplu strada Ciocârliei (proaspăt reabilitată) s-a transformat într-un mic canal navigabil. Apa a năvălit la oameni în beciuri și garaje.
Pe strada Mărgeanului un șofer a rămas cu autoturismul în mijlocul apelor.
Același potop a fost și în Baia Sprie. DN18 prin oraș a fost acoperit de ape. Șoferii au putut să circule dar viteză extrem de redusă.