În data de 19.09.2018, în jurul orei 23.00, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Valea Vișeului, aflat în executarea atribuțiilor de serviciu, a observat într-un imobil nelocuit, aflat în apropierea frontierei de stat, mai multe colete cu țigări.

La fața locului a fost solicitată o echipă de intervenție care a procedat la cercetarea și supravegherea zonei, ocazie cu care au fost informate și autoritățile de frontieră ucrainene despre eveniment.

Coletele descoperite au fost transportate la sediul sectorului, unde în urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 20.238 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 234.000 de lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Citește și

loading...