În cursul nopții trecute, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Petea au oprit pentru verificări, în cadrul unor controale specifice desfășurate la frontiera internă a României, pe comunicația Petea – Satu Mare, un camion cu remorcă înmatriculat în Republica Moldova.

La volanul mijlocului de transporta se afla un cetățean român în vârstă de 62 de ani, care transporta varză din Ungaria. Polițiștii au constatat că sigiliul vamal aplicat pe mijlocul de transport este rupt, motiv pentru care au condus camionul la sediul sectorului pentru efectuarea unui control amănunțit.

În interiorul remorcii, printre cutiile încărcate cu varză, au fost descoperite 135 de baxuri (67.500 pachete) cu țigări inscripționate cu numele unei mărci cunoscute, pe care nu erau aplicate marcaje fiscale. Valoarea totală a țigaretelor se ridică la 1.350.000 de lei, acestea fiind reținute în vederea continuării cercetărilor.

Șoferul a declarat că nu are cunoștință despre prezența coletelor cu țigări în interiorul mijlocului de transport și nici despre faptul că sigiliul vamal este rupt.

Activitatea a beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și Direcției Regionale Vamale Cluj.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și ruperea de sigilii, iar în continuare se fac verificări pentru documentarea întregii activități infracționale sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și