Pentru presupusa daună, devizul de reparații ar fi fost 15.000 de euro, bani pe care asigurătorul ar fi trebuit să-i platească, dacă departamentul antifraudă al firmei de asigurări nu ar fi depistat înșelăciunea, arată pentru HotNews.ro Ciprian Osiac, vicepreședinte al Asociației de Cooperare Antifraudă în Domeniul Asigurarilor (ACADA).

Autoturismul din imagine, Mercedes-Benz, a suferit o daună majoră în afara României, fiindu-i afectate, atât structura de rezistență, cât și cea de siguranță, patru airbaguri fiind declanșate, a explicat pentru HotNews.ro Ciprian Casian.

Ulterior a fost cumpărat și adus în România, unde a fost prezentat ca avariat din cauza unui asigurat RCA. Cum se produce însă înșelătoria? Cum te prezinți într-un service auto cu această mașină și cu acte de la presupusul șofer vinovat de accident astfel încât să ceri reparații și despăgubiri?

Pentru presupusa daună, devizul de reparație a fost în cuantum de aprox. 15.000 Euro.

În urma investigatiilor suplimentare efectuate de către departamentul specializat din cadrul companiei de asigurări, au fost obținute mai multe elemente probatorii de natura fraudei, proprietarul autoturismului Mercedes-Benz completând în final o declarație prin care renunța la despăgubiri.", a explicat vicepreședintele ACADA.

"Exceptând frauda în asigurari, prin care presupusul păgubit, proprietarul autoturismului, a urmărit obținerea de foloase necuvenite, sub forma unor despăgubiri însemnate, putem spune ca înșelăciunea nu se oprește aici.

Deși autoturismele sunt achiziționate din vestul Europei ca și epave, în vederea dezmembrării, aceste autoturisme ajung să fie reparate, în mod superficial și vândute ulterior unor persoane de bună credință, care nu cunosc istoricul autoturismelor, sunt repuse în circulație, punându-se astfel în pericol, atât viața proprietarului, cât și a celorlalți participanți la trafic", atenționează vicepreședintele Asociației de Cooperare Antifraudă în Domeniul Asigurarilor (ACADA).

Reprezentantii Asociației de Cooperare Antifraudă în Domeniul Asigurărilor (ACADA) consideră că astfel de situații necesită o atenție sporită din partea autorităților, fiind necesar un cadrul legislativ care să asigure identificarea unor astfel cazuri de autovehicule care ajung să fie puse în circulație pe drumurile publice din Romania.

Citește și

loading...