Intervalul în care s-a constatat această modificare, începând din 1980 până în prezent, este cel în care au sporit considerabil și emisiile de gaze cu efect de seră, iar actuala cercetare se adaugă altora potrivit cărora încălzirea planetei duce la fenomene meteorologice extreme, precum valurile de căldură sau precipitațiile foarte abundente.

Pentru a analiza eventuala legătură dintre schimbările climatice și sporirea numărului de precipitații extrem de abundente, oamenii de știință au urmărit variația cantității de apă acumulate în atmosferă pe măsură ce aceasta se încălzește. S-a constatat că aerul mai cald absoarbe mai multă apă, care apoi cade pe Pământ sub formă de ploi puternice.

La nivel global, din 1980, au fost cu 12 % mai multe precipitații care au depășit niveluri record precedente, creșterea fiind de 56 % în Asia de Sud-Est și de 31 % în Europa, au observat experții germani.

Cele mai multe asemenea recorduri s-au înregistrat în anul 2010, din Pakistan până în statul american Texas. Inundațiile din statul asiatic s-au soldat atunci cu peste 2.000 de morți, au afectat 18 milioane de persoane și au dus la o epidemie de holeră.

"Mă aștept ca această tendință să continue în deceniile care vor veni — depinde, desigur, de emisiile de gaze cu efect de seră ale omenirii", a declarat Dim Coumou, unul dintre autorii studiului.

Tatuaje Sighet

Citește și

loading...