În acest dosar, anchetatorii DIICOT Timișoara au anchetat modalitatea în care, în perioada 2013 – 2016, la nivelul Depoului de Locomotive Timişoara, un număr de 93 de inculpaţi, angajaţi cu atribuţii de gestiune şi angajaţi din sectorul exploatare, au constituit şi au acţionat în mod coordonat, în cadrul unui grup infracţional organizat, care prin punerea la punct a unor proceduri tehnice şi scriptice care să creeze aparenţa de legalitate a activităţii de stabilire a normelor de consum, de gestiune şi aprovizionare, au delapidat cantitatea de 1.611.334 kg de motorină, care a fost valorificată prin vânzarea pe piaţa neagră, cauzându-se astfel un prejudiciu de 7.502.371 lei.

Primul nivel al grupului infracţional organizat a fost constituit de către gestionarul șef, împreună cu subordonaţii săi, primitorii-predatorii de produse fluide, toţi având atribuţii de gestiune a produselor petroliere. Aceştia au pus la punct proceduri tehnice şi scriptice, prin care, în fiecare zi a perioadei de activitate ilicită, au produs un plus de motorină, care a fost apoi valorificat în afara unităţii de transport feroviar, informează site-ul Știri pe Surse.

Furt de motorină la CFR Călători. Revizori și mecanici de locomotivă, implicați
Al doilea nivel al grupului infracţional organizat a fost reprezentat de către revizorii şi mecanicii de locomotivă care au fost de acord cu producerea surplusului de combustibil, precum şi cu atestările nereale din documentele de consum.

Trinomul alcătuit din primitorii-predatorii de produse fluide, revizorii şi mecanicii de locomotivă au constituit celula de bază a grupului infracţional organizat, având rolul de producere a surplusului de combustibil şi de disimulare a activităţii infracţionale, prin atestarea în foile de parcurs a unor împrejurări nereale cu privire la cantităţile alimentate, documente care au fost utilizate pentru justificarea consumurilor.

Impunerea unei activități infracţionale generalizate la nivelul Depoului de Locomotive Timişoara a fost posibilă prin sprijinul acordat de către conducerea unităţii de transport feroviar, reprezentată de şeful de depou, şeful de depou adjunct, contabilul şef, şefii de compartimente, de preşedintele sindicatului mecanicilor de locomotive, precum şi de către un agent de poliţie.

Combustibilul delapidat de angajaţii Depoului Timişoara a fost externalizat către membri din afara unităţii de transport feroviar cu rol de preluare, valorificare a combustibilului delapidat, aceștia încasând şi distribuind ceilalți, inclusiv liderul grupului, venitul ilicit.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Timiș.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și