”L-am invitat alături de noi, în Maramureș, pe europarlamentarul PSD Victor Negrescu, pentru a prezenta tuturor celor interesați felul în care pot fi accesate fondurile europene acestea fiind, în prezent, singura sursă de finantare importantă pentru primării. Din nefericire, în aproape doi ani de guvernare de dreapta, toate programele naționale înființate pentru a veni în sprijinul comunităților locale au fost blocate de actualii guvernanți. PNDL a fost desființat și nu cred că guvernul PNL-USR -cu datoria externă imensă contractată- va putea să gândească un PNDL3. Europarlamentarul PSD Victor Negrescu este extrem de apreciat la nivelul Uniunii Europene sj este persoana cea mai îndreptățită să ofere informații corecte și concrete despre PNRR, pentru că cei care îl scriu și îl țin în spatele ușilor închise nu discută public despre ce înseamnă acest împrumut pe care UE îl va acorda României. PNRR-ul României a fost ațât de prost scris, încât a fost deja respins de trei ori. Actualii guvernanți ne arată că nimic din ce fac nu este bine și că niciodată nu va prima pentru ei interesul României. Un lucru însă este cert: când se va aproba PNRR, cel mai probabil în luna octombrie, primarii PSD trebuie sa fie primii care aplică pentru finanțarea proiectelor”, a declarat președintele PSD Maramureș, deputatul social-democrat Gabriel Zetea. Potrivit informațiilor existente, toate statele vor primi un avans de 13% din suma totală a PNRR, în această toamnă.

În prezentarea sa, eurodeputatul PSD Victor Negrescu a arătat că, din suma totală de 29,2 miliarde de euro care revine României prin PNRR, 14,3 miliarde de euro reprezintă granturi și 14,9 miliarde de euro sunt împrumuturi care vor trebui returnate. 70% din granturi trebuie contractate până la finalul anului 2022, iar restul până la finalul anului 2023, în timp ce proiectele trebuie finalizate până în august 2026. Acest împrumut pe care îl face România va trebui returnat în următorii 30 de ani. În baza acestui plan national, România va trebui să cotizeze în plus la bugetul Uniunii Europene, cotizația anuală crescând de la 1,1% din PIB la 1,4%.

Dacă primele state care au trimis PNRR-ul au primit deja aprobarea Comisiei Europene, țara noastră a cerut prelungirea termenului de două luni aferent evaluării, pentru a mai avea timp să retușeze documentele transmise. În pofida dialogului intens care a fost derulat, în ultimele luni, între Comisie și autoritățile române, primele comentarii transmise arată superficialitatea cu care a fost tratat planul de redresare și reziliență de guvernanții noștri. Comsia a remarcat faptul că, aproape 10% din suma solicitată prin PNRR de către România reprezintă bani care se vor acorda consultanților și vor merge în salarii, neproducând rezultate palpabile. Astfel, Guvernul PNL-USR vrea să dea 2 miliarde de euro acoliților politici, deși multe dintre aceste proiecte ar putea fi realizate cu personalul existent în instituțiile statului sau ar putea fi folosite studii realizate anterior cu fonduri europene.

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu arată că social-democrații au insistat pentru alocarea a minimum 10% din PNRR pentru sectorul educației, iar initial au fost prevăzuți doar 3,8% acestui domeniu. În ultima variantă transmisă suma a crescut la 4 miliarde de euro, care reprezintă 13,69% din fonduri, însă reformele propuse nu reflectă nevoia de mari transformări sistemice ale educației. ”Organizațiile patronale reclamă că PNRR nu oferă sprijin pentru IMM-uri. Organizațiile sindicale sunt nemulțumite de reformele antisociale propuse. Organizațiile de mediu vorbesc despre o oportunitate ratată. Organizațiile neguvernamentale reclamă lipsa de măsuri pentru sprijinirea tinerilor și seniorilor”, a precizat Victor Negrescu.

Referindu-se la oportunitățile pentru Maramureș, a amintit și de finanțarea rutei satelor cu arhitectură tradițională. A vorbit, apoi, despre dezvoltarea inovării și cercetării în Uniunea Europeană, despre programul ERASMUS, programul UE pentru sănătate, de Fondul european de ajustare la globalizare dar și despre instrumentul UE pentru stimularea investițiilor.

Toți cei prezenți s-au declarat mulțumiți de informațiile primite, arătând că este pentru prima dată când PNRR este explicat așa cum ar fi trebuit să o facă, în tot acest timp, cei care conduc astăzi România.

Citește și

Comentarii