"Aseară târziu am semnat un protocol USL la Ilfov împreună cu preşedintele PNL Ilfov. Sunt absolut convinsă că din acest moment, după ce ne-am pus semnăturile aseară pe acest document, lucrurile vor intra în normalitate şi pe un făgaş pe care l-au dorit cetăţenii atunci când ne-au votat. Nici nu vreau să mă gândesc la situaţia ce s-ar întâmpla dacă acest protocol semnat aseară şi avizat de copreşedinţii USL nu se va respecta. Nu iau în calcul această variantă", a afirmat Gabriela Firea.

Ea a spus că în privinţa protocolului a interesat-o mai puţin partea de negociere concretă privind funcţii şi cifre, dorind mai degrabă să se stabilească un mod de lucru colegial, care este cel mai mare câştig.

"Am obţinut ca la Ilfov să funcţioneze USL nu doar la nivel de terorie, ci şi în practică. Ne-am spus fiecare ce am avut în faţă, am lămurit anumite aspecte pentru că şi lipsa de comunicare sau comunicare prin intermediul presei pot să dăuneze unei relaţii şi cred că în acest moment trebuie să dovedim fiecare în parte că avem maturitate, că avem scopuri şi idealuri comune şi chiar dacă vom candida pe liste separate, cel puţin aşa este acum decizia, totul este ca ceea ce am promis deja şi eu ca senator, şi primarii, şi preşedintele Consiliului Judeţean să îndeplinim", a adăugat Firea.

Întrebată dacă a făcut pace cu Marian Petrache, ea a spus că este un om care iubeşte pacea şi că speră să fie pace în continuare.

"Pur şi simplu având în vedere că toate cele semnalate de mine s-au rezolvat şi în special modul de a lucra şi a comunica, acesta este marele câştig, nu mai are rost o demisie", a precizat Firea.

Ea a spus că a fost impresionată de reacţiile din ţară de la colegii săi, de telefoanele de susţinere pe care le-a primit şi că şi-a dat seama că munca sa este vizibilă în partid.

Firea a respins ideea vehiculată că ar fi demisionat din PSD pentru a-şi pregăti candidatura la prezidenţiale.

Citește și

Comentarii