În vârstă de 50 de ani, Kolinda Grabar-Kitarovic este prima femeie care ocupă această funcție din istoria poporului croat. Kitarovic, care a luat loc la oficială în sferturile de finală, alături de președintele FIFA, Giani Infantino, şi de premierul rus, Dmitry Medvedev, dar și de Davor Suker, președintele Federației Croate de Fotbal, a coborât după meci la vestiare pentru a-i felicita pe jucători și a petrece alături de aceștia.

Președintele statului nu a avut nicio reținere. A cântat, a dansat și a trăit la intensitate maximă bucuria calificării naționalei în penultimul act al Cupei Mondiale.

Imaginile au devenit virale şi mulţi s-au întrebat cine este superba şefă de stat. Mai multe publicaţii din Vest s-au grăbit să facă materiale despre aceasta, pornind de la o premisă falsă. Au confundat-o pe Kolinda Grabar Kitarovic cu Coco Austin.

"Preşedinta croată a crescut în popularitate graţie Cupei Mondiale, însă mai ales ca urmare a imaginilor cu ea în costum de baie, pe plajă. Internetul a fost plin de asemenea poze, în ultima săptămână. Doar că imaginile prezentate nu sunt ale Kolindei Grabar-Kitarovic, ci ale lui Coco Austin. Imaginile sunt dintr-o vacanţă din 2009, pe care Coco a petrecut-o în Miami, alături de soţul ei, Ice-T", notează cei de la People.