Numele dat expoziției răspunde sincerității, candorii și luminii din sufletele copiilor și a profesorilor care i-au pregătit, lumină care o împărtășesc vizitatorilor cu prilejul Sfintelor Paști. Prof. Irina Szemcovics- clasa de pictură pe sticlă și prof. Pălăguța Bârlea - clasa de artă populară, dovedesc încă o dată, calități deosebite, talent, sensibilitate și acea strălucire sufletească care insuflă dragostea pentru frumos. Tematica expoziției este, firesc, cu subiecte religioase sau tradiții legate de Sărbătoarea Paștilor.

Fără a exagera, putem afirma că cele două distinse doamne, pot fi declarate întemeietoare de școală în arta picturii pe sticlă, respectiv a superbelor obiecte, adevărate bijuterii, de artă populară ! Icoanele cu subiecte cuprinzînd Răstignirea, Învierea, chipurile sfinților, au deja, amprenta tehnicii icoanelor maramureșene, dar și aura originalității, atât prin tehnică cât și prin îmbinarea culorilor.

Prin pictura icoanelor se realizează cu discreție obiectivul pregătirii tehnice în arta picturii pe sticlă, educația estetică și cea creștină.

Alături de valoroșii profesori ai Școlii de arte, Irina Szemcovics, talentată, cu o grațioasă modestie, oferă personal și cu elevii pe care îi îndrumă, evenimente expoziționale de mare valoare.

Cunoscută în țară și în străinătate, Pălăguța Bârlea este o veritabilă artistă, realizînd adevărate bijuterii prin zgărdanele lucrate cu maiestrie și prin ouăle încondeiate sau împodobite cu mărgele, toatea având la bază o tehnică străveche și motive ornamentale reprezentative pentru zona etno-folclorică a Maramureșului istoric.

Vernisajul expoziției s-a desfășurat într-un cadru intim, plin de solemnitatea marii sărbători ce va avea loc peste câteva zile, Învierea Domnului. Despre dăruirea profesorilor școlii de arte, despre lucrările expuse au vorbit: Horia Scubli (primarul municipiului), prof. Eugenia Godja (consilier local), prof. dr. Mihai Dăncuș, protopop pr. Vasile Aurel Pop, prof. Ioan Tivadar (șeful serviciului Școala de artă „Gheorghe Chivu”) și prof. dr. Ioan Dorel Todea (managerul Centrului Cultural), moderatorul evenimentului.

Vorbitorii au subliniat valoarea expoziției, talentul elevilor(copii,tineri dar și adulți), munca celor două profesoare, rolul Școlii de arte „Gheorghe Chivu” în viața culturală a orașului și a zonei, responsabilitatea în păstrarea valorilor spirituale autentice, în cultivarea dragostei pentru zestrea culturală a Maramureșului istoric.