Actorul britanic Kit Harington, care incarna acest personaj imbatabil atunci când a fost exilat din Westeros la finalul serialului, ar urma să reia rolul lui Jon Snow dacă proiectul va ajunge la bun sfârşit, precizează Hollywood Reporter şi Variety, citând surse anonime.

HBO a refuzat să comenteze, iar reprezentanţii lui Kit Harington, solicitaţi de AFP, nu au răspuns până vineri la prânz.

Mai multe alte seriale derivate din universul „Game of Thrones” create de romancierul George RR Martin sunt deja programate.

Primul, „House of the Dragon”, urmează să înceapă a fi difuzat în august şi sunt planificate, de asemenea, trei „prequel-uri” animate.

Dar serialul consacrat lui Jon Snow ar fi primul derulat după evenimentele care au încheiat seria „Game of Thrones”, finalizată în 2019 cu un sezon opt care i-a divizat foarte mult fanii.

Dacă numeroase personajele principale au murit – un semn distinctiv al seriei -, Jon Snow află că el este potenţialul moştenitor al Tronului de Fier care domneşte peste Westeros, un regat pe care îl părăseşte în cele din urmă pentru a se stabili pe pământurile îngheţate şi ostile din Nord.

Personajul său a creat deja o surpriză după ce a fost înviat pe neaşteptate într-un sezon anterior.

Vestea unei posibile continuări a provocat opinii reacţii diverse în rândul fanilor vineri, unii sărind de bucurie în perspectiva reîntâlnirii cu unul dintre cei mai emblematici protagonişti din „Games of Thrones”, alţii întrebându-se despre logica acestei decizii, după un episod final dezamăgitor în ochii lor.

De la lansarea sa în 2011, seria care aliniază familii nobile care se sfâşie reciproc, lupte epice, dragoni şi scene de sex, a fost un succes planetar, adunând în total 59 de premii Emmy, un record.

George RR Martin nu a finalizat încă seria romanelor din care a fost adaptat serialul. Anul trecut a semnat un contract cu HBO – care ar ajunge la zeci de milioane de dolari, potrivit presei de specialitate – pentru a dezvolta seriale în universul „Game of Thrones” şi în altele.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet