Astfel, părinții vor putea să lase necompletată rubrica referitoare la identitatea sexuală a copilului în certificatul de naștere, iar termenul "sex nedeterminat" urmează să își facă apariția în registrele stării civile.

"Este pentru prima dată când legea recunoaște că există oameni care nu sunt nici bărbat, nici femeie, sau de ambele sexe — oameni care nu se încadrează în categoriile legale tradiționale", a explicat pentru AFP Konstanze Plett, profesor de drept la Universitatea din Bremen (nord-vest).

Măsura este menită să atenueze presiunea exercitată asupra părinților, puși în situația de a decide de urgență intervenții chirurgicale controversate, pentru a atribui un sex nou-născutului, atunci când acesta prezintă o ambiguitate sexuală constitutivă.

Pașapoartele germane în care se aplică "M" pentru masculin sau "F" pentru feminin vor conține în curând și "X" în rubrica rezervată determinării sexuale a individului, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne din Germania.

Potrivit expertei Konstanze Plett, specialistă în drepturile persoanelor intersexuale, aceste noi reglementări se vor aplica și altor documente oficiale.

Chiar dacă legea intră efectiv în vigoare la 1 noiembrie, ea nu răspunde la unele întrebări despre ceea ce înseamnă să trăiești fără o identitate sexuală stabilită în mod legal. Parlamentul trebuie acum să clarifice care vor fi consecințele acestei schimbări în materie de căsătorie și uniune civilă. În Germania, căsătoria poate fi doar între un bărbat și o femeie, în timp ce contractul de uniune civilă ("Lebenspartnerschaft") este destinat exclusiv persoanelor de același sex.

Legea este destinată părinților de nou-născuți și "nu poate rezolva toate problemele complexe legate de persoanele intersexuale", a explicat un purtător de cuvânt al Ministerului german de Interne.

Din partea asociațiilor din domeniu, preocuparea este în principal de a ști cum va fi viața copiilor care nu sunt clasificați la naștere ca băiat sau fată într-o lume ce funcționează în mare parte în baza logicii binare bărbat/femeie.

"La școală sunt toalete pentru băieți și fete, dar unde va merge copilul intersexual?", se întreabă Silvan Agius, de la ILGA Europe, organizație care pledează pentru drepturi egale pentru homosexuali, lesbiene, bisexuali, persoane trans și intersexuale.

"Legea nu schimbă asta. Ea nu va crea imediat un spațiu în care oamenii intersexuali să poată fi ei înșiși", mai spune ea, estimând, între altele, că Europa a rămas în urmă pe această temă.

În iunie, Australia, de exemplu, a anunțat introducerea unui nou nomenclator privind recunoașterea sexelor în documentele oficiale, oferind posibilitatea de a alege între bărbat, femeie sau transsexual.

Noua lege din Germania survine pe fondul unui raport din 2012, elaborat de un Comitet de etică, format din teologi, universitari și juriști, care au avut misiunea de a oferi consiliere guvernului. În raportul menționat, se sublinia că persoanele care se confruntă cu "diferențe în dezvoltarea sexuală" suferă din cauza "ignoranței sociale generalizate" și a "lipsei de respect din partea corpului medical".

În special, raportul făcea referire la mărturia unui individ născut în 1965 fără organe genitale clar identificate și care a fost castrat în copilărie, fără consimțământul părinților săi. "Eu nu sunt nici bărbat, nici femeie", afirmă individul în cauză, adăugând: "sunt o cârpeală creată de medici, zdrobit și marcat pe viață".

Numărul de cazuri de intersexuali este de unu la 1.500-2.000 de nașteri, dar cifra ar putea fi mai mare, din cauza dificultăților de definire a intersexualității, atât în plan fizic, cât și hormonal.

Citește și

Comentarii