Operatorul Drusal care are în administrare stația de sortare din Sighet și implicit și platforma betonată nu și-a mai dat acordul pentru utilizarea platformei betonate de către operatorul local Herodot Grup pentru transbordarea deșeurilor. Așa că, nu mai există nicio locație unde să se facă transbordarea iar gunoiul rămâne pe străzi.

Consiliul județean Maramureș, președintele acestuia, Ionel Bogdan, și ADI Deșeuri Maramureș stau bine merci și dorm în păpucii statului. Cu toate că în luna februarie 2021 Ionel Bogdan a promis într-o ședință de Consiliu local al mun. Sighet că în maxim 30 de zile va pune la dispoziția operatorului Herodot stația de sortare, nici după un an și jumătate nu și-a ținut această promisiune. Ba mai mult, acum Sighetul a rămas și fără platforma betonată, utilizată pentru transbordarea gunoiului.

Situația este deocamdată una fără ieșire iar dacă Consiliul județean în frunte cu președintele acestuia dorm în continuare și nu vin cu o soluție care să deblocheze situația, Sighetul va fi îngropat în gunoaie, acum că tot a venit și canicula.

ACTUALIZARE:

În urma demersurilor intreprinse de Primărie urmare a situației create de expirarea termenului privind transbordarea deșeurilor menajere colectate de pe raza municipiului Sighetu Marmației, începând de miercuri 8 iunie situația va intra în normalitate, deșeurile fiind colectate conform planului de lucru în vigoare, se arată într-un comunicat de presă emis de Primărie.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și