"Am promis că susţinerea economiei este prioritară şi ne ţinem de cuvânt! Astăzi, la propunerea Ministerului Finanţelor, Guvernul a adoptat prelungirea scutirii de la plata impozitului specific datorat de operatorii economici din domeniul HoReCa pentru o perioadă de 180 de zile", a scris, luni, pe Facebook, Adrian Câciu.

Ministrul Finanţelor afirmă că, astfel, este ajutat "un sector economic aflat în continuare într-o acută lipsă de lichiditate".

"Protejăm sute de mii de locuri de muncă şi oferim o gură de oxigen aşteptată de zeci de mii de antreprenori! Vom continua să luăm asemenea măsuri generate în urma dialogului cu mediul privat", a mai scris ministrul.

Acesta susţine că "putem depăşi această situaţie dificilă doar ajutând firmele şi angajaţii acestora".

"Asta înseamnă cu adevărat solidaritate economico-socială în vreme de criză", a precizat ministrul.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet