Ministrul Marcel Boloş a anunţat că are în vedere modificarea OUG 43/2020 prin renunţarea la limitarea care prevedea iniţial acordarea stimulentului financiar doar personalului implicat direct în tratarea bolnavilor, dând astfel managerilor spitalelor posibilitatea de a decide ce categorii de personal sunt îndreptăţite să primească sprijinul financiar.

"Corect şi de bun simţ este ca stimulentul să se acorde întregului personal medical şi auxiliar care are o contribuţie la combaterea pandemiei. Cu acordul Ministerului Sănătăţii vom propune această flexibilizare în şedinţa de Guvern de joi”, a precizat ministrul, potrivit news.ro.

Astfel, se are în vedere includerea personalului din asistenţa medicală comunitară, cea medico-socială şi a celor din medicina legală.

Chiar dacă aceştia sunt angajaţi ai mai multor unităţi spitaliceşti, bonusul financiar se acordă o singură dată în baza CNP-ului.

"Banii europeni există, dar trebuie investiţi cu cap în sistemul medical”, a spus ministrul.

Stimulentul financiar se va acorda începând din luna mai pentru aprilie, iar plata salariilor şi sporurilor nu va fi condiţionată sau întârziată de acordarea acestor prime din bani europeni.

Citește și

loading...