„Astăzi am participat la o şedinţă - organizată de Green Report - cu reprezentanţii Asociaţiei Berarii României, ai Asociaţiei Producătorilor de Băuturi Răcoritoare, ai Asociaţiei Române pentru Ambalaje şi Mediu, precum şi ai producătorilor de ambalaje, ai reciclatorilor şi ai industriei HoReCa. În cadrul întrevederii am discutat despre ambalajele acceptate de normele europene, creşterea costului pentru anumite ambalaje, cerinţe de marcare, răspunderea extinsă a producătorilor, fluxul materialelor din ambalaje, calitatea acestora, precum şi costurile pe care le implică sortarea/reciclarea acestora, măsuri de sensibilizare a populaţiei, regândirea contractelor de salubritate, competenţele de control ale autorităţilor. Guvernul va aproba, în curând, actul normativ privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, care are ca scop, printre altele, promovarea tranziţiei către o economie circulară. Draftul actului normativ se află în circuitul de avizare interministerială. Implementarea directivei europene Single - Use Plastics în legislaţia României necesită numeroase consfătuiri cu cei implicaţi”, a menţionat Tanczos.

Directiva europeană privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului a intrat în vigoare pe data de 3 iulie 2021, astfel încât, de atunci, farfuriile, tacâmurile de unică folosinţă, paiele sau beţişoarele de urechi nu vor mai putea fi puse pe piaţă.

În cazul României, momentan, Directiva (UE) 2019/904 privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului, adoptată în urmă cu doi ani de Parlamentul European, nu a fost transpusă în legislaţia naţională, iar o Ordonanţă de Urgenţă în acest sens aşteaptă să fie aprobată de Guvern.

Datele Comisiei Europene (CE) arată că produsele de unică folosinţă din plastic au un impact negativ major asupra mediului înconjurător şi a sănătăţii oamenilor, 70% dintre deşeurile descoperite în apele şi pe plajele europene fiind produse din plastic.

Directiva (UE) 2019/904 vizează interzicerea a zece categorii de produse din plastic
Directiva (UE) 2019/904 privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului a fost adoptată în urmă cu doi ani şi prevede zece categorii de produse: beţigaşe de urechi, farfurii şi tacâmuri de unică folosinţă, baloane şi beţe pentru acestea, ambalaje de mâncare, pahare din plastic pentru băuturi, alte ambalaje folosite pentru băuturi, filtre de ţigări, pungi de plastic, ambalaje din plastic, şerveţele umede şi alte produse de igienă din plastic.

Documentul forului european prevede şi faptul că, în conformitate cu politica UE privind deşeurile, statele membre trebuie să ia măsuri pentru a reduce consumul anumitor materiale plastice de unică folosinţă pentru care nu există nicio alternativă (căni de băut, inclusiv huse şi capace, şi recipiente cu alimente preparate pentru consum imediat), dar şi să monitorizeze consumul acestor produse de uz unic, precum şi măsurile luate şi raportează progresele înregistrate către Comisia Europeană.

În plus, Directiva impune o reducere cantitativă ambiţioasă şi susţinută a consumului acestor produse până în anul 2026, comparativ cu valoarea de referinţă din 2022. Astfel, pe lista cerinţelor de colectare separată şi de proiectare pentru sticlele de plastic, se stabileşte o ţintă de colectare de 90% pentru reciclarea sticlelor de plastic până în 2029 (cu o ţintă provizorie de 77%, până în 2025). Aceste sticle ar trebui să conţină cel puţin 25% plastic reciclat pentru fabricarea lor până în 2025 (pentru sticlele PET), respectiv 30% până în 2030 (pentru toate sticlele).

Citește și

Comentarii