Contractul scandinavului va acoperi ciclul de până la finalul Jocurilor Olimpice - Tokyo 2020, precizează FRH.

"În urma unor discuţii avute cu antrenorul Ambros Martin, am decis, de comun acord, să încheiem contractul de colaborare. Aş vrea să îi mulţumesc pentru ce a făcut pentru noi. A creat o atmosferă de profesionalism cu zâmbetul pe buze şi vreau să îi urez succes în tot ce va face de acum înainte. Împreună cu echipa pe care o conduc, ne-am aplecat către un antrenor care cunoaşte România, care a adus ultima medalie pentru România la handbal feminin şi sunt foarte fericit să vă anunţ că noul antrenor al echipei naţionale feminine de handbal a României va fi, din nou, Tomas Ryde, în vederea Jocurilor Olimpice-Tokyo 2020 şi tot parcursul de până atunci", a declarat Alexandru Dedu.

La rândul său, tehnicianul suedez a spus: "Sunt onorat că mi s-a oferit posibilitatea să redevin antrenorul uneia dintre cele mai bune echipe naţionale din lume. Nu am ezitat nicio secundă pentru că îmi place foarte mult să lucrez aici, îmi plac echipa şi staff-ul, este o provocare pe care mi-o doresc. Privind din exterior către România, am observat progresul realizat în ultimii ani, atât al jucătoarelor, cât şi în ceea ce se întâmplă în afara sălilor de sport, sunt plăcut impresionat. Sunt fericit să fiu înapoi în România, ştiu ce trebuie făcut şi mulţumesc pentru încrederea acordată".

Tomas Ryde se află pentru a doua oară la cârma naţionalei feminine a României, după ce a condus reprezentativa tricoloră la două competiţii majore, Campionatul Mondial din Danemarca 2015, unde a reuşit să obţină medalia de bronz, şi la Jocurile Olimpice - Rio 2016.

Prima competiţie din noul al lui Tomas Ryde va fi Trofeul Carpaţi, programat să aibă loc în perioada 31 mai-2 iunie, la Brăila, cu participarea echipelor România A şi B, precum şi a naţionalelor Angolei şi Japoniei.

Citește și