Pentru băimăreni a fost un joc foarte important în lupta pentru un loc între primele patru. Sistem din play-off avantajează echipele care termină sus sezonul regulat, pentru că se pornește cu un anume număr de puncte. Primele opt clasate vor fi împărțite în două grupe (locurile pare – o grupă, locurile impare – alta grupă). Primele două clasate intră în luptă cu 6 puncte, următoarele două cu câte 4 puncte, locurile 5 și 6 cu 2 puncte, iar ultimele două nu vor primi niciunul.

Ne-am temut de meciul de la Focșani, pentru că buzoienii făcuseră egal etapa trecută pe terenul celor de la CSM București. Minaur a făcut însă un meci bun, cu gândul la cele trei puncte. N-au fost folosite deloc cele două extreme din Cehia (Cip și Kotrc), Coric, Csepreghi și Brajovic au jucat foarte puțin, iar Botea a intrat doar în partea a doua. Și a intrat așa cum trebuie, reușind să înscrie de șapte ori.

Gazdele nu au condus nici măcar o singură dată, cel mai mult reușind de câteva ori să egaleze. A fost un 2-2 (5), după care Minaur a punctat de cinci ori consecutiv: 2-7 (11). Am crezut că jocul “se va rupe”, dar n-a fost așa, buzoienii revenind repede, egalând la 9 (min. 20). De la 12-12 (57) înscriem de trei ori, iar la cabine se intră cu 13-16.

Buzău face față jocului în primele 10 minute din repriza secundă, când se apropie la un singur gol. Botea își intră în mână, dă gol după gol, colegii îl susțin și în apărare și în atac și Minaur se desprinde decisiv: 20-27 (52). Ultimele minute le jucăm la conservarea victoriei și se termină 27-30.

Urmează un nou meci în deplasare pentru Minaur, la Potaissa Turda, iar apoi, 8 martie, meciul cu Dinamo. Practic, vom întâlni în trei zile primele două clasate din campionatul intern. Vom vedea cum stăm și la ce trebuie să ne așteptăm în play-off.

Citește și

loading...