Exasperaţi de situaţie, oamenii au atacat magazinul, de unde au furat alimente în adevărate scene de haos. De menționat că autenticitatea înregistrării, postată vineri pe Twitter, nu poate fi verificată în mod independent.

Într-o altă înregistrare, postată tot vineri, oamenii par să fi ieșit din locuințe și vociferează, în ceea ce pare a fi începutul unui protest, dar sunt împinși înapoi de autorități îmbrăcate în combinezoane și cu mască. La un moment dat se aud niște pocnituri, iar cel care a postat imaginile spune că e posibil să fie focuri de armă.



Oamenii, avertizați din drone să nu iasă pe balcon

În Shangai a fost instituit cel mai extins lockdown, pentru că autoritățile, fidele principiului „covid zero”, au vrut să mențină această politică și să combată cel mai serios focar apărut până acum.

Carantina a fost impusă în Shanghai la 28 martie, când 26 de milioane de oameni nu mai avut voie să-și părăsească locuințele, indiferent de motiv, nici măcar pentru a-și cumpăra alimente. Li s-a spus să comande alimente și apă și să aștepte livrările pe care le vor face autoritățile.

Regulile stricte au provocat însă adevărate scene de groază, cu oameni care urlă pur și de la ferestre că mor de foame.

Autoritățile au trimis drone care au zburat prin oraș avertizându-i pe oamenii care protestau la balcoane să rămână în casă: „Respectați măsurile anti-covid. Controlați-vă! Nu deschideți ferestrele și nu cântați!” - a fost mesajul transmis din drone.

Rămași închiși în casă, fără mâncare
Inițial, oficialii din Shanghai promiseseră că vor pune capăt carantinei după 8 zile, adică pe 5 aprilie, dar noi cazuri apărute le-au făcut să prelungească perioada de izolare. Pe Weibo, rețeaua socială locală, locuitorii s-au plâns că nu mai au ce să mănânce și au criticat autoritățile, a relatat The Guardian.

„Indiferent unde locuiești, indiferent dacă ai bani sau nu, îți faci griji: ce mai poți mânca și cum poți cumpăra lucruri”, scria joi un utilizator.

„Vreți să îi înfometați pe oamenii din Baoshan până mor?”, a scris un locuitor din acest cartier, care se plângea de lipsa de alimente.

Au existat, de asemenea, informații că inclusiv voluntarii medicali care au fost aduși în oraș pentru a ajuta la efortul de combatere a pandemiei n-au avut de unde să facă rost de mâncare.

Măsuri relaxate de luni, doar în anumite cartiere
Luni, adică după două săptămâni, în urma nemulţumirilor tot mai mari legate de lockdown, autorităţile din Shanghai au anunțat că relaxează restricţiile anti-COVID-19, dar doar în anumite cartiere ale metropolei chineze, a informat AFP, preluată de Agerpres.

Edilii celui mai mare oraş al Chinei au anunţat că vor permite, progresiv, locuitorilor din zonele cu cele mai puţine infectări să se deplaseze în cartierul lor, deşi nu au precizat nici numărul persoanelor care vor fi vizate, nici momentul de la care va fi implementată această măsură.

Autorităţile din Shanghai vor împărţi cartierele din oraş în trei categorii, în funcţie de rata de incidenţă. Rezidenţii din zonele „sub control strict” şi cei din „zonele controlate” vor rămâne izolaţi în locuinţele lor. Locuitorii din cartierele în care niciun caz de COVID-19 nu a fost înregistrat în ultimele două săptămâni vor fi autorizaţi să iasă în afara locuinţelor.

După anunţul referitor la noile măsuri, mulţi dintre rezidenţii din Shanghai au încercat să descifreze detaliile acestora contactând primăriile din sectoarele în care locuiesc. Primăria unui cartier din sudul metropolei chineze, care se află în categoria cu cea mai scăzută rată de infectare, a anunţat că va permite rezidenţilor să iasă din casă doar o dată pe zi pentru a-şi face cumpărăturile necesare.

Agenţia de presă China Nouă a anunţat că locuitorii din cartierele care beneficiază de o relaxare a restricţiilor vor putea, „în principiu”, să se deplaseze în interiorul districtelor de care aparţin, cu condiţia să respecte „măsurile stricte ce vizează adunările publice”.

Un bărbat a rămas închis în maternitate cu soția
Un locuitor din Shanghai, Chris Miller, a aflat că are în prezent dreptul să iasă din maternitatea în care a rămas izolat alături de soţia lui după naşterea fiului lor. „Am fost primul om care a ieşit din clădire. Nimic nu este deschis”, a povestit el.

Rafturile farmaciei în care a mers erau practic goale, însă a putut totuşi să îşi procure câteva produse de care avea nevoie.

O rezidentă din Shanghai a publicat pe social media imagini cu o coadă formată la ieşirea din blocul ei de locuinţe. Locatarii nu au voie să iasă toţi odată şi a trebuit să dea dovadă de răbdare pentru a ieşi unul câte unul din acea clădire.

Dacă numeroşi locuitori au întâmpinat dificultăţi în a-şi procura alimente, câteva mii de alți rezidenţi, infectaţi cu SARS-CoV-2, sunt obligaţi să rămână în carantină în centre specializate.

Toată această situaţie a stârnit o nemulţumire tot mai mare în rândul populaţiei locale.

Odată cu apariția variantei Omicron, China, locul unde s-au înregistrat primele cazuri de covid în 2019, a înregistrat mai multe infectări ca oricând de la debutul pandemiei. Luni, China a raportat 27.509 de cazuri noi de COVID-19, dintre care cele mai multe au fost confirmate în Shanghai.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și