Aflat într-o vizită de lucru în comuna Ieud, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a dorit să vadă cum avansează proiectul de modernizare a rețelei stradale, finanțare obținută prin PNDL2, în sumă de 4,2 milioane de lei, din care 360.000 de lei reprezintă cofinanțare locale. Lucrările au demarat în primăvara anului 2019, având termen de finalizare anul 2021, iar până în prezent a fost executat peste 30% din proiect.

Potrivit primarului Nicolae-Traian David, în Ieud s-a terminat de asfaltat drumul Valea Cetățelei, în lungime de aproximativ 700 de metri, dar și toate ulițele vechi rămase neasfaltate care se întind pe aproximativ 1,3 kilometri. ”De la începutul mandatelor mele ca primar am reușit să asfaltez în Ieud aproximativ 27 de kilometri de drum. Mai trebuie asfaltate doar ulițele mai nou înființate, care sunt foarte scurte și însumează în jur de un kilometru. Am convingerea că și pe acestea le voi definitiva pe PNDL 2, după care vom asfalta legătura dintre Ieud și cătunele Ieudului”, a declarat primarul comunei, Nicolae-Traian David.

Potrivit edilului din Ieud, tot în cadrul acestui proiect vor fi modernizate și trotuare cu rigole betonate pe o distanță de aproximativ 8 kilometri, fiind prevăzut și accesul în curțile localnicilor pe ambele părți ale drumului communal.

Șeful administrației județene, Gabriel Zetea a ținut să felicite administrația locală din Ieud, dar și Consiliul Local, pentru modul exemplar în care colaborează pentru binele cetățenilor comunei. ”Ieud a fost mereu un exemplu pentru multe comunități din Maramureș, iar primarul Nicolae-Traian David ne-a arătat, de fiecare dată, câte lucruri frumoase pot fi făcute de către un bun gospodar. PNDL1 și PNDL2 au fost programe care au ajutat foarte mult comunitățile Maramureșului, indiferent de culoarea politică a primarilor și mă bucură faptul că aici, în Ieud, profesionalismul în scrierea proiectelor și alegerea celor mai buni executanți au adus un plus de satisfacție pentru toți cetățenii”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Citește și

loading...