Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, pe sensul de intrare în România, au fost 116.421 de persoane, dintre care 13.631 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 16,47% faţă de ziua precedentă). Începând cu data de 10 februarie (perioadă pre-conflict), au intrat în România 2.065.979 cetăţeni ucraineni.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 70 de fapte ilegale - 38 de infracţiuni şi 32 de contravenţii - săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate ce urmau a fi introduse ilegal în ţară, care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 240.000 lei.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 44.000 lei.

Tot miercuri, nu s-a permis intrarea în ţară a 19 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 52 de cetăţeni români din diferite motive legale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și