"În ceea ce priveşte minora de 15 ani, din Odorheiul Secuiesc, a cărei răpire a fost sesizată la data de 30 noiembrie 2020, vă comunicăm că, în această dimineaţă, aceasta şi unchiul său s-au prezentat la sediul Poliţiei municipiului Târgu Mureş. De asemenea, minora a declarat verbal că a fost plimbată cu autoturismul prin judeţul Mureş, după care a fost lăsată într-o autogară din Târgu Mureş, unde a fost găsită de unchiul său", se arată într-un comunicat al IGPR transmis, marţi, AGERPRES.

Conform sursei citate, s-a dispus încetarea mecanismului "Alertă răpire copil", cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor şi stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a fost săvârşită fapta.

O minoră în vârstă de 15 ani, din Odorheiul Secuiesc, a fost răpită, pe strada Bega din Târgu Mureş, în timp ce se afla cu unchiul său, fiind luată cu forţa de persoane necunoscute şi introdusă într-un autoturism, a anunţat, luni, Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Mureş.

"Astăzi, în jurul orei 17,40, a fost sesizată răpirea unei minore, în vârstă de 15 ani (...), din Odorheiul Secuiesc. Din cercetări a reieşit că minora, în timp ce se afla cu unchiul său, pe strada Bega din Târgu Mureş, a fost luată cu forţa de persoane necunoscute şi introdusă într-un autoturism de culoare gri, marca Audi, după care s-ar fi deplasat într-o direcţie necunoscută", se menţionează în informare.

La faţa locului, s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, pentru identificarea autoturismului în cauză. De asemenea, s-a declanşat mecanismul "Alertă răpire copil", constituindu- se celula de criză.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și