În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.292 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 169 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.343 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 37.677 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 03.10.2021 (10:00) – 04.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 133 de decese (67 bărbați și 66 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre cele 133 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 la categoria de vârstă 50-59 ani, 30 la categoria de vârstă 60-69 ani, 52 la categoria de vârstă 70-79 ani și 36 la categoria de vârstă peste 80 ani.

124 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 133 de pacienți decedați, 127 erau nevaccinați și 6 vaccinați. Pacienții decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 45 și 94 de ani și prezentau comorbidități.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 14.153. Dintre acestea, 1.468 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 406 sunt minori, 385 fiind internați în secții și 21 la ATI.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet