Duminică seara, o femeie de 43 de ani a fost găsită moartă în propria casă din Valea Vişeului. Aceasta a fost găsită cu ştreangul la gât. Organele de poliţie au demarat o anchetă pentru a se stabili în ce împrejurări s-a produs tragedia. În urma verificărilor, aceştia nu au găsit nicio scrisoare prin care femeia să îşi fi explicat gestul extrem la care a recurs. După ce medicii au declarat decesul femeii prin spânzurare, cadavrul a fost transportat la Morga Spitalului Vişeu de Sus pentru efectuarea necropăsiei în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Două zile mai târziu, a fost înregistrat un nou caz de suicid, de data aceasta în oraşul Săliştea de Sus. Un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost găsit marţi seara mort în baia locuinţei. Şocanta descoperire a fost făcută de soţia acestuia când şi-a găsit bărbatul spânzurat cu şireturile de la pantofi. Femeia a pus mâna pe telefon şi a cerut ajutorul la 112, însă, paramedicii nu au putut face altceva decât să constate decesul bărbatului. Poliţia a demarat o anchetă şi nici în acest caz nu a fost găsit un bilet de adio prin care maramureşeanul să spună motivele care l-au împins să recurgă la un asemenea gest. Vecinii şi familia bărbatului au rămas fără cuvinte la aflarea teribilei veşti, aceştia susţinând că el nu avea probleme. În plus, vecinii lui susţin că provenea dintr-o familie bună fără lipsuri.

Trist este că în mai puţin de două săptămâni, în Maramureş, au fost înregistrate patru cazuri de sinucideri. În urmă cu şase zile o băimăreancă a fost găsită de soţ spânzurată în apartament lor din municipiul Baia Mare. Bărbatul a cerut ajutor în speranţa că soţia lui va mai putea fi salvată, dar, din p]cate, medicii nu au mai putut face nimic, ei constând doar decesul. Deocamdată nu a fost făcut public motivul pentru care femeia a decis să îşi ia viaţa.

La mijlocul acestei luni un alt caz de suicid a fost înregistrat în municipiul Baia Mare. În dimineaţa zilei de 17 iulie un băimărean de 48 de ani a fost găsit spânzurat pe terasa casei din lipsa banilor.

Citește și

loading...