Marți, 28 martie a.c., în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din România, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 41 de ani. Acesta conducea un autoturism înmatriculat în Germania.

La solicitarea polițiștilor de frontieră, cetățeanul ucrainean a prezentat și permisul de conducere cu însemnele autorităților din Ucraina. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea acestuia, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat faptul că documentul este fals, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic.

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și